Președintele Băsescu a discutat la Cotroceni cu adjuncta directorului CIA despre situaţia din regiune

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o luni, de la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, pe Avril D. Haines, adjuncta directorului Agenției Centrale de Informații (CIA), iar cei doi oficiali au discutat probleme legate de situaţia din regiune şi buna colaborare dintre serviciile de securitate ale celor două ţări, potrivit unui scurt comunicat al Președinției.
Potrivit Mediafax, Avril Dannica Haines a fost numită adjunct al directorului CIA la 9 august 2013. Între 2010 şi 2013, Haines a lucrat la Casa Albă, unde a fost consilier pe probleme de securitate. Înainte de a se alătura echipei de la Casa Albă, Haines, de profesie avocat, a fost consilier juridic la Departamentul de Stat. În perioada 2007-2008, a fost consilier adjunct în cadrul Comitetului pentru relaţii externe al Senatului SUA. A studiat fizica la Universitatea din Chicago şi dreptul Georgetown University Law Center.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a primit-o luni, 12 mai a.c., la Palatul Cotroceni, pe adjuncta directorului Agenției Centrale de Informații (CIA), doamna Avril D. Haines. În cadrul întrevederii s-a discutat despre situația din regiune, dar și despre buna colaborare dintre serviciile de securitate din cele două țări.
Potrivit Mediafax, Avril Dannica Haines a fost numită adjunct al directorului CIA la 9 august 2013. Între 2010 şi 2013, Haines a lucrat la Casa Albă, unde a fost consilier pe probleme de securitate. Înainte de a se alătura echipei de la Casa Albă, Haines, de profesie avocat, a fost consilier juridic la Departamentul de Stat. În perioada 2007-2008, a fost consilier adjunct în cadrul Comitetului pentru relaţii externe al Senatului SUA. A studiat fizica la Universitatea din Chicago şi dreptul Georgetown University Law Center.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)