ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a fost chemată la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiată în dosarul deschis pe numele ei pentru fapte de luare de mită şi trafic de influenţă.

Ajunsă la sediul DNA în jurul orei 11.45, Laura Georgescua refuzat să facă declaraţii.În schimb Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, chemat in calitate de martor, a declarat că CNA nu are voie să primească sponsorizări sau donaţii, iar dacă acestea au existat, au fost făcute în mod ilegal. El a precizat că speră ca aceste sponsorizări sau donaţii pentru CNA să nu se fi făcut si că că dacă CNA doreşte să facă achiziţii, le poate face din bugetul propriu.

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi ceilalţi membri ai CNA au fost chemaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie în urma unei plângeri depuse de deputatul PPDD Liliana Mincă. Audierile încep miercuri, când a fost citată să dea declaraţii Laura Georgescu, iar joi şi vineri vor fi audiaţi alţi membri ai CNA, în calitate de martori, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a depus plângerea în luna iulie, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului.