Preşedintele Ianukovici a stabilit "cauţiunea" Iuliei Timoşenko: 15 miliarde de euro, "factura" pentru gaze faţă de Rusia

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat că este dispus să o elibereze din închisoare pe Iulia Timoşenko, dar a condiţionat punerea ei în libertate cu achitarea pagubelor pe care se presupune că aceasta le-a provocat ţării prin semnarea unui contract de gaz cu Rusia, estimat de guvern la 20 de miliarde de dolari (aproximatic 15 miliarde de euro), informează agenţia RIA Novosti.
Timoşenko, care ispăseşte o condamare de şapte ani pentru abuz de putere, ar fi semnat în anul 2009 acorduri care au prejudiciat ţara, deşi fostul şef de guvern şi Uniunea Europeană susţin că procesul are la bază motivaţii politice.
După ce Parlamentul ucrainean a respins o lege care să permită transferarea Iuliei Timoşenko în Germania pentru tratament medical, Ianukovici a avertizat că fostul premier trebuie să plătească banii echivalenţi infracţiunii comise şi abia apoi să solicite eliberarea.
Situaţia lui Timoşenko se intersectează cu decizia lui Ianukovici de a renunţa la Acordul de parteneriat politic şi la un tratat de comerţ liber cu Uniunea Europeană şi de a relansa apropierea de Moscova. Preşedintele ucrainean şi-a justificat poziţia argumentând că economia ţării este "bolnavă".
UE a cerut Kievului să pună capăt îndoielilor privind justiţia selectivă, mai ales în cazul lui Timoşenko, care a intrat luni în greva foamei pentru a reclama semnarea acordului cu Bruxellesul.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)