Avocatul Pavel Abraham a declarat, miercuri, la Constanţa, că l-a citat ca martor pe preşedintele Traian Băsescu în procesul în care este implicat fratele său şi familia interlopului Bercea Mondial, pentru că şeful statului "a avut o prestație publică îndoielnică", informează Agerpres.
"Dacă aţi văzut, domnia sa a avut o prestaţie publică îndoielnică, în care la un moment dat ... ştia. Or, într-un proces penal, trebuie să spună anchetatorului orice ştia în mod concret, nu la faptul că ştia de anul trecut. Ce ştia, ce i s-a spus, ce îndrumări concrete i-au dat? Sunt chestiuni deosebite pentru individualizarea unei eventuale răspunderi sau pentru absolvirea de o răspundere. Cred că este o chestiune la care ar trebui să insiste şi domnul Băsescu. Noi vom solicita această probă şi în dosarul de la Bucureşti, deoarece noi credem că este o chestiune de indivizibilitate, e o infracţiune complexă şi această cauză nu poate fi judecată separat de cea de la Bucureşti, după părerea mea. Dar, sigur, vom vedea pe parcurs. E prematur ca să facem alte aprecieri", a afirmat Abraham la ieşirea de la Tribunalul Constanţa.

La Constanţa a avut loc, miercuri, primul termen de judecată în procesul în care cinci membri ai familiei lui Bercea Mondial sunt acuzaţi de presupusa şantajare a fratelui şefului statului, Mircea Băsescu, toţi cinci fiind trimişi în judecată.