ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat recent crearea unui post de viceministru "pentru suprema fericire socială a poporului", a cărui sarcină va fi să coordoneze diverse misiuni sociale ale guvernului, transmite EFE, citată de Agerpres.

Noul post va avea printre atribuţii să ofere asistenţă persoanelor cu handicap şi a celor care trăiesc pe străzi, dar şi bătrânilor şi copiilor, a explicat preşedintele venezuelean.

Inedita iniţiativă a lui Maduro a fost primită deopotrivă cu indignare, umor şi sarcasm. Reţelele sociale au calificat iniţiativa în fel şi chip, "şoc", "ridicol internaţional" sau "ce nume drăguţ pentru o sectă" şi au făcut pe această temă jocuri de cuvinte mai mult sau mai puţin inspirate.

"Fericirea supremă este acea fericire pe care o simţi când mergi la piaţă şi nu găseşti lapte", a declarat ironic un locuitor al capitalei Caracas.