Primăria Bucureștiului ar putea fi dată afară din propriul sediu. Chiria în ultimii 4 ani: 9,7 milioane de euro

Consiliul General al Capitalei nu a putut prelungi contractul de închiriere pentru sediul Primăriei Bucureștiului, care i-a costat pe edili 9,7 milioane de euro în ultimii patru ani, astfel că cea mai importantă instituție a Capitalei ar putea fi evacuată. De menționat și faptul că proprietarul a plătit 11,5 milioane de euro pentru a intra în posesia clădirii.
Consiliul General nu a prelungit contractul de închiriere care expiră marți, întrucât la ședința de luni nu au fost prezenți decât 33 de consilieri, iar numărul minim de voturi pentru a se lua această decizie este de 35. Consilierii PDL au părăsit sala de ședințe, iar cei ai PP-DD nu au dorit să voteze decât dacă Primăria prelungea cu doar trei luni contractul de închiere, nu cu un an, așa cum ar fi dorit Sorin Oprescu. Astfel, proiectul a primit 29 de voturi "pentru", unul "împotrivă" și trei abțineri, toate din partea politicienilor PP-DD, deși amendamentul solicitat de ei fusese adoptat.
În clădirea Primăriei, își desfășoară activitatea întreg aparatul executiv, cât și dispeceratul de iarnă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)