Primăria Capitalei ia în calcul cresterea preţului pentru călătoriile cu RATB-ul

Preţul biletelor RATB ar putea creşte anul viitor, a declarat, luni, primarul general Sorin Oprescu, cu prilejul verificării stadiului lucrărilor de realizare a sistemului rutier din zona Bucureşti-Măgurele, anunţă Agerpres.
În altă ordine de idei, el a spus că RATB este într-o situaţie dificilă.
"La Metrorex deocamdată nu ştiu, că nu e sub jurisdicţia mea, dar la RATB ar fi posibil să crească, dar numai când am convingerea că folosesc banii aceia aşa cum trebuie şi nu aiurea", a răspuns Oprescu unei întrebări privind o posibilă creştere a preţului biletelor Metrorex şi RATB de anul viitor.
În altă ordine de idei, el a spus că RATB este într-o situaţie dificilă.
"Acolo s-au făcut cheltuieli din acestea cu toptanul şi din subvenţii şi nu au ştiut anii aceştia care au trecut decât să ceară. Mai avem nevoie de 120 de milioane, mai avem nevoie de 200 de milioane, la un moment dat veniseră cu o cifră aberantă de 900 de milioane de lei. M-am trezit cu o chemare a lor, vă rog ajutaţi-ne, avem nevoie de 60 şi ceva de milioane. Pentru ce aveţi nevoie de 60 de milioane? Curentul e plătit, motorina e plătită, salariile sunt plătite, care e problema? Au luat din banii de salarii ai oamenilor, mă refer la cota ce trebuie plătită la ANAF, adică nu au plătit-o niciodată şi au făcut cumpărături. Să răspundă, e penal. Nu eliberăm niciun fel de ban decât în momentul când am certitudinea că pot să-i şi recuperez de undeva", a adăugat edilul general.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)