ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primarul Doneţkului, Oleksandr Lukiancenko, a părăsit oraşul şi s-a mutat la Kiev, ca urmare a ameninţărilor formulate la adresa, informează RIA Novosti şi Interfax, citate de Agerpres.
"Din păcate, poziţia mea nu-mi permite să mă aflu la Doneţk. Mă aflu la Kiev şi intenţionez să apăr de aici interesele oraşului", a declarat Lukiancenko.

Primarul a precizat că a făcut acest lucru ca urmare a ameninţărilor la adresa sa venite din partea reprezentanţilor autoproclamatei republici populare Doneţk. Potrivit lui Lukiancenko, aceştia i-ar fi cerut să le asigure nevoile militare chiar şi în detrimentul locuitorilor oraşului.

După cum a declarat primarul Donețkului, el se va afla la Kiev până când situaţia se va stabiliza, însă el rămâne în legătură permanentă cu toate departamentele administraţiei sale.
Lukiancenko a dat asigurări că este în continuare adeptul unor negocieri paşnice, deoarece conştientizează "ce înseamnă războiul şi distrugerile pentru un oraş cu o populaţie de un milion de locuitor".