Primarul unui oraș din Italia vrea autobuze speciale pentru romi

Sâmbătă, primarul unui orăşel din Piemont, în nordul Italiei, a propus autobuze speciale pentru romii din comunitatea sa, o iniţiativă care a generat critici vehemente printre opozanţii acesteia, care o consideră similară segregării rasiale din Africa de Sud, scrie mediafax.ro.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Claudio Gambino, primar din partea Partidului Democrat (PD - centru-stânga) al oraşului Borgaro Torinese, a anunţat în această săptămână că vrea autobuze separate pentru romi pentru că cei aproximativ 600 de romi care locuiesc într-o tabără de la periferia oraşului "ne deranjează de peste 20 de ani".
"Avem nevoie de două autobuze pentru a garanta securitatea cetăţenilor noştri. Unul pentru cetăţeni, altul pentru romi", a declarat primarul, explicând că la bordul autobuzelor din oraş au loc furturi şi acte de mică infracţionalitate.
Consilierul municipal Luigi Spinelli, din cadrul Partidul Stânga, Ecologie şi Libertate (SEL), a susţinut această iniţiativă, generând dezaprobarea şefului partidului său, Nichi Vendola, care a declarat sâmbătă pentru La Stampa că "acordarea unor drepturi diferite oamenilor se cheamă apartheid" și i-a cerut primarului să îşi "revizuiască" decizia.
Micaela Campana, responsabilă de drepturile omului în PD, a declarat că partidul l-a avertizat pe Gambino că "marginalizarea nu este niciodată o soluţie" şi că "răspunsul la violenţă prin excludere nu va rezolva nimic", dar în schimb propunerea primarului a fost primită favorabil de Liga Nordului, o formaţiune antiimigraţie, al cărei deputat Roberto Calderoli i-a trasmis "complimente" primarului care, "deşi este de stânga, a ştiut să asculte populaţia".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)