ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Principesa Margareta şi principele Radu au fost primiţi marţi de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, anunţă biroul de presă al Regelui Mihai.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, primirea la Palatul Buckingham a fost o invitaţie la ceai, la ora 17,00.

Principesa Margareta şi principele Radu, alături de care s-a aflat principele Nicolae, au efectuat în zilele de 8 şi 10 decembrie o vizită oficială la Londra, aceasta fiind a cincisprezecea vizită externă din acest an a familiei regale a României.

Luni, cei trei au luat parte, în calitate de invitaţi de onoare, la banchetul Anual de la City of London, organizat de Guild of Freemen of the City of London, una dintre cele mai vechi, mai reprezentative şi mai respectate organizaţii ale municipalităţii londoneze. În cursul vizitei oficiale la Londra, familia regală a avut întâlniri cu reprezentanţi ai mediului economic, diplomatic, precum şi cu personalităţi ale societăţii civile.