ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Conducerea postului de televiziune ProTV a anunțat că nu este vizată de ancheta Parchetului Tribunalului București, pentru evaziune fiscală, și amenință cu măsuri juridice împotriva celor care mai implică acest nume în scandalul fraudelor fiscale aflat în derulare. Cu toate acestea, reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni şi trustul Mediafax Group a fost controlat de ITM, dar rezultatele controlului nu au fost făcute încă publice.

Comunicatul integral al ProTV SA:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat în această dimineaţă că efectuează cercetări într-un dosar ce vizează activitatea a 28 de societăţi comerciale şi persoane fizice care au legătură cu industria media şi cinematografia. Cauza are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 5,4 milioane de lei şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 23 de milioane de lei. Menţionăm că PRO TV SA nu este cercetată în această investigaţie a parchetului bucureştean şi că la sediul său din bulevardul Pache Protopopescu nu a avut şi nu are loc nicio percheziţie.

Investigaţia la care face referire Parchetul are drept obiect relaţii comerciale pe care firmele vizate, societăţi comerciale din toată industria media, le-au avut din anul 2009.

Orice asociere între investigaţia autorităţilor şi numele sau activitatea companiei PRO TV SA aduce grave prejudicii acesteia şi ne rezervăm dreptul de a acţiona în consecinţă.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis marţi, printr-un comunicat, că poliţiştii fac 28 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală, infracţiuni prin care ar fi produs un prejudiciu de cinci milioane de euro.