Procesiune impresionantă în Bucureşti cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu

Mii de credincioși, 800 de preoți, aproximativ 400 de monahi și monahii, împreună cu elevi seminariști, au însoțit miercuri racla cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, într-o procesiune impresionantă, din Dealul Patriarhiei până la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou de la kilometrul zero al Capitalei, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncovenești.
Traseul procesiunii a fost cel pe care, în urmă cu 80 de ani, în ziua de 21 mai 1934, a avut loc procesiunea solemnă de reînhumare a osemintelor Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu de la Catedrala patriarhală până la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, potrivit Agerpres.
Osemintele, deshumate in urma cu o săptămână, au fost expuse pentru prima oară în public, într-o raclă de argint aurit și scoase spre închinare la ora 7,00, într-un baldachin ridicat in fata Palatului Patriarhal, alături de moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor și Constantin Brâncoveanu. Liturghia a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale.
Până pe 16 august, moaștele domnitorului martir vor fi purtate în principalele ctitorii din țară, urmând să fie depuse apoi pentru totdeauna în biserica unde acesta a fost îngropat în 1720.
Procesiunea a avut loc pe traseul Catedrala patriarhală, aleea Dealul Mitropoliei, cu oprire la Crucea brâncovenească, strada Bibescu Vodă, bulevardul Unirii, strada Sfinții Apostoli, cu oprire la Biserica Așezămintele Brâncovenești Domnița Bălașa, strada Palatul Justiției, strada Danielopol Gheorghe, strada Poenaru Bordea, strada Operetei, bulevardul Națiunile Unite, Calea Victoriei, bulevardul Regina Elisabeta, cu oprire la Universitatea București (în vecinătatea căreia au existat Mănăstirea Sfântul Sava și Academia Domnească, rezidite în anul 1709 de Sfântul Constantin Brâncoveanu și susținute material de către familia domnitorului martir), bulevardul Ion C. Brătianu. Manifestarea s-a încheiat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în jurul orelor 17.00, unde racla cu moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu a fost așezată miercuri și joi spre închinare în baldachinul special amenajat în această ctitorie brâncovenească.

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, în această sfântă zi de sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, am săvârșit o procesiune-pelerinaj cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, imitând procesiunea din 1943, cu deosebirea că nu a mai fost un parastas pentru că domnitorul a fost trecut în rândul sfinților. (...) Îi cinstim pe sfinții lui Dumnezeu, căci și ei L-au cinstit pe El. Ne rugăm sfinților martiri Brâncoveni ca, prin mijlocirea lor înaintea Sfintei Treimi, să ne întărească în credință, să ne ajute și pe noi să fim mărturisitori ai credinței, și să ajutăm la rândul nostru instituțiile de cultură, medicale, și pe cei în nevoie, așa cum a făcut sfântul domnitor", a spus PF Daniel în predica de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, premergătoare Vecerniei.
"Ne bucurăm de această mare sărbătoare îi așteptăm pe credincioși, în continuare în această seară binecuvântată, și joi să vină să aducă cinstirea cuvenită la moaștele sfântului martir Constantin Brâncoveanu, care vor rămâne pentru toți cei care doresc să aducă smerită închinare. În acest context, bucurându-ne, slăvind pe Dumnezeu și pe sfinții Brâncoveni, considerăm că s-a împlinit ceea ce se aștepta de atâta vreme: sfintele moaște au fost scoase din mormânt, pentru că așa se cuvenea și așa prevede rânduiala noastră ortodoxă, și puse într-o raclă pentru acest moment cu totul deosebit pentru cinstirea credinței și pentru demnitatea noastră națională Așteptăm cu emoție și o alt zi tot atât de importantă și preafrumoasă — 16 august —, când se va face resfințirea acestei biserici, la 307 ani de când sfântul Constantin Brâncoveanu, împreună cu un sobor mare de patriarhi, înalți ierarhi din țară și din străinătate, a făcut târnosirea acestui sfânt lăcaș", a declarat, la rândul său, prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, care a lansat recent pe piață volumul "Mormântul Sântului Constantin Brâncoveanu".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)