Procurorii italieni colaborează cu Pentagonul în cazul militarilor americani acuzaţi de violarea unei românce

Autorităţile italiene colaborează cu Departamentul american al Apărării în investigaţia care îi vizează pe cei doi militari americani din Italia acuzaţi de violarea unei românce, cazul devenind unul diplomatic, scrie site-ul VicenzaToday.it.
Cei doi militari americani acuzaţi de viol urmează să fie audiaţi miercuri de procurorii italieni. La audieri vor fi prezenţi şi oficiali militari americani, relatează Mediafax.
Specialişti criminalişti din oraşul Parma au început colectarea de probe din vehiculul celor doi militari americani.
Românca în vârstă de 24 de ani rămâne internată, fiind vizitată de primarul oraşului Vicenza, Achille Variati, şi de reprezentanţi ai ambasadei României din Italia.
Ea a depus plângere împotriva celor doi militari americani, iar judecătorul de instrucţie Stefano Furlani a aprobat cererea procurorilor de a-i pune sub acuzare pe cei doi suspecţi pentru agresiune şi viol în grup. Potrivit Corriere del Veneto, în maşina celor doi militari a fost găsită geanta româncei şi elemente din lenjeria intimă a acesteia. Avocaţii româncei care îi acuză de viol pe doi militari americani staţionaţi în nordul Italiei au denunţat lipsa de cooperare a autorităţilor militare americane, explicând că au cerut suportarea cheltuielilor medicale, dar nu au primit niciun răspuns din partea oficialilor americani.
"Am cerut colaborare din partea bazei militare americane, dar, în schimb, am obţinut doar tăcere", afirmă avocatele româncei, Alessandra Bochi şi Masina Varriale, într-un comunicat citat de site-ul TGcom24.Mediaset.it. "Niciuna dintre solicitările noastre nu a fost admisă, nu am primit niciun răspuns. Spre exemplu, am vrea ca armata americană să suporte cheltuielile pentru analize prenatale specifice pe care clienta noastră însărcinată este nevoită să le efectueze", au precizat Alessandra Bochi şi Masina Varriale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)