Produse româneşti în 3 magazine Delhaize din Bruxelles

Trei magazine din Bruxelles ale grupului Delhaize, proprietarul francizei Mega Image, au pus în vânzare, de miercuri, produse românești, sub sigla ”Gusturi românești”, precum: cozonac, gem de prune, turtă dulce, salam de Sibiu, zacuscă, murături, eugenii şi pufuleţi, dar şi câteva sortimente de vinuri, informează Agerpres.
Inițiativa a aparținut ambasadei României în Belgia, iar diplomatul Ştefan Tinca a declarat că intenția sa a avut în vedere doar Ziua Națională de 1 decembrie și a sărbătorilor de iarnă dar a primit asigurări că, dacă produsele vor avea succes, compania va aduce alimentele respective pe tot parcursul anului.
La rândul său, vicepreşedintele Delhaize Belgia pentru activităţi promoţionale, Juan De Meeus D'Argenteuil, a declarat că inițiativa a avut în vedere cei aproximativ 60.000 de români stabiliți în zona orașelor Bruxelles și Liege.
Fondată în 1995, Mega Image este una dintre primele rețele de supermarketuri aparute pe piața românească. La sfârșitul anului 2012, existau 193 de magazine, dintre care 132 magazine Mega Image și 61 magazine Shop&Go, iar, în prezent, belgienii administrează 265 de astfel de locații.

Pentru moment, acest proiect pilot se desfăşoară doar în trei magazine din Bruxelles, în general în cartierele locuite de români. Dacă va avea un succes comercial, atunci oamenii sunt deschişi să repete sau chiar să extindă acest proiect pentru 2014. Deci depinde cum se vor vinde, iar asta depinde şi de cumpărătorii belgieni, dar şi de cei români. Preţurile sunt într-adevăr foarte competitive.
La rândul său, vicepreşedintele Delhaize Belgia pentru activităţi promoţionale, Juan De Meeus D'Argenteuil, a declarat că inițiativa a avut în vedere cei aproximativ 60.000 de români stabiliți în zona orașelor Bruxelles și Liege.
Am început astăzi acţiunea în câteva magazine din Bruxelles în ideea de a vedea care este reacţia clienţilor de aici. Ambasada României ne-a adus la cunoştinţă că trăiesc aici 60.000 de români în regiunile Bruxelles şi Liege. Comparativ cu alte produse, preţurile sunt foarte interesante. Suntem mulţumiţi până acum că reacţia clienţilor a fost foarte pozitivă. Scopul acestei acţiuni este să ne satisfacem mai mult clienţii. Pentru că dacă avem un client din România şi el va găsi aici un produs din ţara lui va fi foarte mulţumit de Delhaize.
Fondată în 1995, Mega Image este una dintre primele rețele de supermarketuri aparute pe piața românească. La sfârșitul anului 2012, existau 193 de magazine, dintre care 132 magazine Mega Image și 61 magazine Shop&Go, iar, în prezent, belgienii administrează 265 de astfel de locații.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)