ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Conform unui proiect al Ministerului Sănătății, copiii vor fi consultați din 3 în 3 luni până la vârsta de 2 ani, iar apoi anual până la 18, scopul fiind de a depista anumite tulburări de creștere și dezvoltare, conform Digi24.

Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate, la o lună, două luni şi patru luni, la domiciliul copilului. Se vor face din nou la şase, nouă, 12, 15, 18 şi 24 de luni, iar ulterior anual, până la majorat.


Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de doi ani, trei ani, patru ani şi cinci ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, dar şi identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului în vederea depistării riscului de autism.


Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de şase, şapte, opt, zece şi 11 ani cuprinde şi screeningul obezităţii prin utilizarea indicelui de masă corporală şi evaluarea dezvoltării pubertare.


Consultaţia preventivă a copiilor la vârsta de 12 ani, 13, 14, 15, 16 şi 17 ani cuprinde, pe lângă examinările privind dezvoltarea acestora, consiliere şi screening pentru depistarea eventualelor infecţii cu transmitere sexuală, a depresiei, informarea fetelor şi a părinţilor privind beneficiile vaccinării opţionale anti-HPV, consiliere privind activitatea fizică, nutriţie, fumat, alcool, droguri şi violenţă.