Proiectul de lege Roşia Montană este dezbătut începând de azi în comisia specială

Comisia specială pentru Roşia Montană începe miercuri dezbaterea pe articole a proiectului de lege depus de Guvern la Parlament, care ar urma să reglementeze exploatarea auriferă din Apuseni.
Marţi, membrii comisiei l-au audiat, pentru a doua oară, pe ministrul marilor proiecte, Dan Şova. El a mai fost audiat și în 30 septembrie.
Șova a fost invitat să răspundă mai multor chestiuni, de la respectarea normelor de protecţie a mediului şi protejarea obiectivelor arheologice, până la reglementarea exproprierilor în zonă.
Fostul ministru al mediului, Attila Korodi, i-a atras atenţia ministrului Dan Şova că guvernul nu se sprijină pe date certe, ci doar pe date tehnice furnizate de Roşia Montană Gold Corporation.
Multe din aceste date sunt contestate de instituţii de specialitate din România.
O astfel de instituție este Institutul Naţional de Geologie, care se opune exploatării și spune că datele prezentate de RMGC sunt eronate.
În afirmațiilor companiei canadiene, metoda de cianurare a întregului zăcământ nu mai este folosită nicăieri în Europa.
Comisia parlamentară privind Roşia Montană a lansat, odată cu startul audierilor,în 23 septembrie, site-ul comisiarosiamontana.ro, unde cei cei care contestă şi cei care susţin proiectul pot trimite mesaje.
Parlamentarii trebuie să încheie raportul cu privire la exploatarea minieră până pe 20 octombrie, prima cameră sesizată fiind Senatul.
Guvernul a adoptat, în 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roșia Montană, iar la 1 septembrie au izbucnit în toată țara, dar și în străinătate, proteste față de acest proiect de lege.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)