ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Proiectul de revizuire a Constituției a fost înregistrat vineri la Curtea Constituțională a României, care în termen de 10 zile trebuie să se pronunțe asupra respectării dispozițiilor constituționale privind modificarea Legii fundamentale.

Potrivit legii, înainte de sesizarea Parlamentului pentru inițierea procedurii legislative de revizuire a Constituției, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoțită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituțională, care este obligată ca în termen de 10 zile să se pronunțe asupra respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea.

Legea de funcționare a CCR prevede că, la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, președintele Curții numește un judecător-raportor și stabilește termenul de judecată.
Curtea se pronunță asupra proiectului cu votul a două treimi din numărul judecătorilor, iar decizia se comunică celor care au inițiat propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curții Constituționale.

Aceeași lege stabilește că în termen de cinci zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia.
În 4 februarie, Comisia pentru revizuirea Constituției a adoptat în unanimitate proiectul de modificare a Legii fundamentale.