ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă, la o acţiune de protest în Bucureşti. Deşi nu a fost o acţiune de amploare, nu au lipsit ciocnirile cu jandarmii.

Oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii, locul tradiţional de reunire al protestatarilor din Capitală.

După două ore şi jumătate, protestatarii au dorit să plece în marş către Piata Victoriei, însă s-au lovit de refuzul jandarmilor, care nu le-au permis să ocupe carosabilul.

Au fost momente tensionate, cu ciocniri sporadnice între cele două tabere, până la urmă manifestanţii alegând să plece în marş doar până la Piaţa Romană, pe trotuar. S-a protestat faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, faţă de exploatarea gazelor de şist, dar şi faţă de noul Cod Penal.

Tot sămbătă a avut loc şi un miting de protest al PDL, membrii de partid şi simpatizanţii acestei formaţiuni fiind aduşi cu autocarele in Capitală pentru a cere demisia guvernului Ponta.

Foto: nasul.tv