Protest la Institutul Cantacuzino. Directorul a demisionat la presiunea angajaților

Zeci de angajaţi ai Institutului Cantacuzino s-au adunat, miercuri, în curtea unităţii, pentru a protesta, întrucât au primit doar 39 la sută din lichidarea pentru luna decembrie.
"Am primit doar 39 la sută din lichidarea pe decembrie, şi de luna ianuarie nici nu poate fi vorba. În pofida memorandumului interministerial, soarta institutului rămâne aceeaşi. Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, dar nici această schimbare nu ne-a rezolvat problema," a declarat liderul de sindicat al institutului, Monica Bălteanu pentu agenția Mediafax conform site-ului B1.ro.
Directorul Institutului Cantacuzino, Adrian Onu, a demisionat la începutul săptămânii, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să "pună institutul pe linia de plutire".
"Situaţia de la Cantacuzino nu depinde numai de Ministerul Educaţiei, ci de întreg Guvernul. Dacă avem conturile blocate, ce putem face? Nu am avut susţinere ca să repunem în funcţiune institutul. Trebuie mai întâi să-l ţinem pe linia de plutire şi apoi să vorbim de dezvoltarea lui", a declarat Adrian Onu pentru sursa citată.
Angajaţii sunt decişi să protesteze până când situaţia va fi rezolvată, până acum fiind vorba doar de promisiuni neonorate.
"Vom continua protestele. Nu mai avem nicio speranţă", a spus una dintre angajate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)