ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


REVISTA BLOGURILOR semnalează: Dan Tanasă, bloggerul şi activistul pentru apărarea drepturilor românilor discriminaţi etnic în Harghita şi Covasna, informează în exclusivitate asupra unui fapt incredibil: Documente de arhivă scot la iveală un fapt stupefiant: clădirea Colegiului ”Unirea” din Târgu Mureș nu a fost niciodată în proprietatea Bisericii Romano-Catolice.

"Comunitatea românească din Târgu Mureș este indignată de un nou scandal interetnic. Elevii români de la Colegiul ”Unirea” riscă să fie dați afară din clădire de către proprietarul imobilului, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, care refuză să încheie un nou contract de închiriere cu Primăria Târgu Mureș și Colegiul ”Unirea” pentru a facilita astfel buna desfășurare a activității educative. Paralel cu refuzul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia de a încheia un nou contract de închiriere, consilierii locali ai UDMR din cadrul Consiliului Local Târgu Mureș au depus un proiect de hotărâre pentru înființarea unei noi instituții de învățământ, Liceul Teologic Romano-catolic „II. Rákóczi Ferenc”, care ar urma să-și desfășoare activitatea în clădirea Colegiului ”Unirea”.


Cu privire la scandalul care mocșeste la Târgu Mureș am dat deja publicătății documente care dovedesc șantajul ordinar al UDMR și al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia care vor cu orice preț segregarea pe criterii etnice a Colegiului ”Unirea” din Târgu Mureș (detalii și documente aici). Articolul publicat pe acest blog în urmă cu o săptămână nu a rămas fără ecouri.

Detaliile care ies la iveală în acest caz sunt stupefiante", scrie Dan Tanasă publicând un nou set de dovezi AICI, de care sperăm să ţină seama şi SRI-ul şi Justiţia Română.

“Să moară mama că vă belesc !” e declaraţia preşedintei CNA, Laura Georgescu, care face încă vogă pe net-ul românesc. Politica ta mai arată şi că Victor Ponta l-a luat în colimator pe "Însuşiul" Dragnea via televiziunea fidelului său, Sebastian Ghiţă: "Toate tintele baiatului bun Ponta au avut de-a face cu noul mic santajist, de la Antonescu la Geoana sau Voiculescu, ceva mai demult, cand inca nu erau aliati. Acum e randul lui Dragnea fiindca Ponta are alte ganduri pentru succesiunea partidului."

Adelin Petrisor - Tiberius Petre - Dan Gecui - Afganistan"Așa cum era planificat, NATO își retrage trupele din Afganistan", scrie jurnalistul de front Adelin Petrişor, în postarea sa intitulată Anul retragerii, oferindu-ne următorul bilanţ: "Din 2000 de soldați, armata română mai are în zonă în jur de 1000. După decembrie 2014, MApN va păstra în Afganistan în jur de 200 de soldați, toți împlicați în pregătirea armatei afgane. Care au fost costurile după 12 ani de participare la război? În bani, peste jumătate de miliard de euro. Mai dureros e că armata a pierdut 23 de oameni. E clar că participarea la misiunea din Afganistan a ajutat România, mai ales în plan politic. Indiferent ce ar spune comandanții și politicienii, războiul din teren nu a fost câștigat… Vom vedea în viitorul apropiat, după retragere. Irakul e cel mai bun exemplu."

Adelin Petrişor mai prezintă şi o fotografie cu el şi operatorul său, Dan Gecui, împreună cu mr.(pm) Tiberius Petre, primul și singurul român mort în operațiuni combat, din 1945 și până-n prezent, liderul unui comando al Forțelor Speciale. Dumnezeu să-l odihnească!

Expoziția “Descoperind China – Beijing”, realizată în cooperare cu Radio China Internaţional, Asociaţia de Prietenie China-România, a reprezentat unul dintre punctele de atracție ale evenimentelor organizate în ultimele săptămâni, în România, la București și Cluj-Napoca, ne informează jurnalistul Dan Tomozei, acreditat în China.

"Săptămâna trecută am scris despre două avorturi, făcute la presiunea celor din jur. Acum aş vrea să scriu despre o tânără aflată într-o situaţie asemănătoare cu a celor două mame de atunci, dar a cărei poveste are un alt final." povesteşte Alaxandra Nadane in articolul "Generaţiei '90" Prietena mea erou.

Tânărul publicist basarabean Octavian Racu ne face o cronică a recent lansatului film hollywoodian "Noah" - "Noe", din care aflăm că profetul Noe a fost... activist ecologist, sau cum se rescrie Biblia pentru noile generaţii: "Aşadar, filmul „Noah” (Noe) nu este un film religios, ci un film cu tematică şi propagandă ecologistă, în care este diminuat la maxim rolul credinţei şi omul şi umanitatea ca valoare, punându-se, în schimb în centrul atenţiei natura ca valoare supremă", avertizează Racu.

"Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880. A crescut în atmosfera cântecelor şi romanţelor, a poveştilor mamei lui, care era o femeie simplă, fără şcoală, dar înzestrată cu un deosebit simţ muzical, cu fantezie şi cu haz. Elev la şcoala gimnazială, juca teatru prin pivniţe, hambare şi devenise cunoscut în sat.", ne aminteşte Razvan Mateescu in articolul Constantin Tănase: „Toată viaţa mea m-am ferit de onoruri”

"11.293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35.050 de persoane, au fost deportate pe 6 iulie 1949 în regiuni din Siberia, Extremul Orient şi Kazahstan. Cel de-al doilea val de deportare în masă din RSSM, cunoscut sub denumirea codificată Operaţiunea „Sud", a avut menirea să „contribuie" la colectivizarea ţăranului liber basarabean. La realizarea operaţiunii au participat 4.496 de persoane din grupurile operative (dintre care 484 din RSSM şi 4.012 trimise din alte republici unionale), 13.774 de soldaţi şi ofiţeri ai Ministerului Securităţii de Stat al RSSM, 24.705 activişti sovietici şi de partid. În total, 42.975 de executori. Au fost folosite 4.069 de camioane, dintre care 1.506 ale administraţiei locale şi 2.563 aduse de la Odesa" se scrie in articolul comemorativa la Bibliotecii Virtuale intitulat Operaţiunea „Sud“: faţa nevăzută a deportărilor din 6 iulie 1949 (I)

Semne bune ne invită săptămâna aceasta la expoziţia de pictură "La Poarta Raiului": Muzeul Național al Țăranului Român, din 10 iulie – 20 iulie 2014, în Sala Acvariu găzduiește Expoziția Nicoletei Nicorici „La Poarta Raiului”.