ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un client al Orhideea Spa din București a fost informat că nu-i mai este permis accesul la piscină împreună cu fiul său, pentru că acesta din urmă suferă de o dizabilitate. Scena s-a petrecut la recepția centrului, mai mulți martori fiind de față.

Recepționerul i-a transmis părintelui că "au existat mai multe plângeri" și că decizia de a nu-i mai permite accesul copilului a fost luată de management.

Deși părintele a transmis că situația era cunoscută de la bun-început, și tocmai situația fiului l-a determinat să-l ducă la piscina centrului, cei de la recepție nu s-au înduplecat.
E posibil ca el, copilul, să aiba autism. Nu ne-au deranjat în niciun fel ba chiar la un moment dat copilul a luat de pe halatul meu un măr, iar tatăl lui mi-a adus două mere și i-a cerut iertare sotiei. La recepție am auzit cum îi spuneau dânsului că așa a decis managerul, că sunt plângeri, etc,  iar tatăl le explica că el le-a zis de la bun început care este situația și că pentru copilul bolnav vrea să vina la piscină și îi ruga să fie înțelegători, iar aceștia îi repetau sec și rece "e o decizie a managementului si nu va putem facilita accesul de acum in cadrul spa-ului, a declarat pentru ActiveNews, Ștefan C, martor la eveniment.

Contactaţi de jurnaliştii de la ActiveNews pentru comentarii cu privire la incident, angajaţii de la Orhideea Spa au spus că nu au nimic de declarat.

În România, conform legislației în vigoare, orice discriminare pe bază de handicap sau apartenență la o categorie cu dizabilități este interzisă.