RIPOSTA Moscovei la sancțiunile UE. Gazprom a redus cu 24% livrările de gaze spre Polonia

Compania energetică poloneză PGNiG a anunțat miercuri că în primele două zile ale acestei săptămâni a primit o cantitate de gaze naturale mai mică de la grupul rus Gazprom, relatează Reuters.
Compania energetică poloneză a primit de la Gazprom o cantitate de gaze mai mică cu aproximativ 20% față de cea contractată, iar marți livrările au fost mai mici cu aproximativ 24%. ”Urmează să determinăm motivele care stau la baza reducerii livrărilor de gaze, în special dacă acestea sunt de natură tehnică sau comercială”, a informat grupul polonez într-un comunicat.
Cu toate acestea, furnizarea de gaze naturale către clienții companiei se desfășoară fără probleme. În plus, depozitele subterane au fost umplute la maxim înainte de sezonul de iarnă, precizează PGNiG.
Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk afirma recent că este la curent cu planul Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă. Moscova a negat, susținând că livrările vor continua, indiferent de situația politică.
Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)