ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, într-o conferință de presă, că DNA instrumentează un dosar penal pe numele său, pentru investițiile făcute în cartierul de locuințe sociale. Edilul a făcut o comparație între prețul cu care autoritățile din Constanța au ridicat respectivele locuințe și cele cu care a lucrat fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu.

Potrivit lui Mazăre, procurorii DNA Bucureşti au solicitat Primăriei Constanţa, printr-o adresă către Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, ca, până pe 25 martie, să le fie trimise contractul de achiziţie şi toate documentele aferente procedurii de achiziţie publică referitoare la acest contract.
DNA-ul lui Băsescu mă controlează şi mă acuză pe mine, iar pe Videanu care a construit de zece ori mai scump n-are absolut nicio treabă. Eu vreau să-i întreb aşa pe procurorii ăştia: păi băi oamenilor, de unde credeaţi voi căi îmi mai pun eu comision, măi şi mai şi fur, la 290 de euro pe metru pătrat cu cât am construit eu aici? E normal aşa ceva, ce se întâmplă în ţara asta, în loc ca Băsescu să-i cheme şi să ia model şi să construiască în toată România cum am construit eu aici, ca să nu mai fie oameni care dorm pe stradă? Ei vin să mă ancheteze, asta-i ţara.

Eu am făcut 906 de unităţi locative cu aproximativ 7 milioane de lei şi Videanu a cumpărat 143 de unităţi locative cu 18 milioane de lei. Eu am construit pe metru pătrat cu 286 de euro, conform contractelor şi actelor care sunt aici, domnul Videanu a cumpărat metrul pătrat cu 1.500 de euro. Eu am construit cu tot cu dotări - pat, saltea, frigider, plită electrică, chicinetă, cu 295 pe metru pătrat, iar domnul Videanu a cumpărat o parcare cu (...) 10.000 de euro locul de parcare. Eu am construit un apartament de trei camere cu 7.571 de euro şi domnul Videanu a cumpărat apartamentul cu 215.000 de euro. Pe mine m-a costat pentru fiecare om 2.300 de euro, pentru fiecare om intrat în casă cu dotări cu tot ce trebuie şi domnul Videanu a cumpărat boxă la beci cu 5.000 de euro.

Până şi cei de la Galaţi fac licitaţie şi primarul face după modelul de aici. Probabil că îl vor ancheta şi pe el pentru că în Constanţa am construit cel mai ieftin din România şi vreau să construiesc în continuare, ca să terminăm cu toţi oamenii care sunt pe stradă.