ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul de ministru de Interne, liberalul Radu Stroe, a fost exclus luni oficial din PNL, votul fiind  dat luni în şedinţa Delegaţiei Permanente a partidului. Radu Stroe a fost exclus din PNL cu 95 de voturi pentru, 12 abţineri şi 45 de voturi împotrivă.

Stroe a anunţat luni, după delegaţia permanentă a PNL, că a fost exclus din partid, adăugând că  motivaţia acestei decizii a fost faptul că a dorit ca partidul să rămână în USL şi la guvernare.


“Motivaţia exlcuderii mele este faptul că am dorit menţinerea USL-ului, păstrarea la guvernare. Nu înţeleg în ce direcţie se îndreaptă PNL, însuşi comportamentul faţă de domnul Tăriceanu este cel puţin inelegant. El rămâne, totuşi, unul dintre cei mai vechi liberali”, a declarat Stroe.


La 8 aprilie, Biroul Politic Naţional al PNL a decis excluderea lui Radu Stroe din partid.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, afirma, la începutul lunii aprilie, că deputatul "Radu Stroe l-a întrecut în planul nesimţirii" pe senatorul Călin Popescu-Tăriceanu, în contextul în care nu a ales să demisioneze din partid după ce a declarat că speră "ca liberalii să-şi rupă gâtul" la alegerile europarlamentare.