ascultă articolul

O bătrânică îngheţată aşezată la colţul străzii. Zgribulită toată, pierdută într-un palton jerpelit, cu mâinile îngheţate bocnă, roşii, aspre, cu pielea crăpată de chin şi de trudă, strânge cu durere o iconiţă cu Maica Domnului.

O mare de trecători grăbiţi aleargă de zor prin faţa ei, zumzăind în toate direcţiiile... parcă nici nu o văd...
Un bărbat grizonat, elegant, mare cât un munte, păşind imperial, apăsat, sfidând parcă vreme şi vremuri o vede şi se cutremură. Incepe să scotocească febril prin buzunare după portmoneu. L-a uitat. Inima i se strânge de durere văzând bătrânica ce priveste undeva departe, în gol, dincolo de frig, de foame şi de nepăsarea celorlalţi, spre vreun colţ de cer unde şi-ar dori, astă seară parcă mai mult decât oricând, să ajungă mai repede...

Bărbatul dă să treacă mai departe însă ceva îl opreşte. Se îndreapăa spre bătrânica fără nume, paralizată de frig şi de suferinţa....se apleacă blând asupra ei şi îi cuprinde cu mâna caldă, plină de dragoste, chipul. Ii mângâie cu palma mare, protectoare, fierbinte, faţa rece ca un sloi de gheaţă, cu toată iubirea de care se simte în stare. Altceva n-are să-i dea. O mângâie lung, apăsat, cu drag şi cu milă, ca un fiu.
Pe chipul de gheaţă al bătrânei îşi fac loc cu mirare lacrimi uimite de atâta iubire...căci, Doamne!, cât i-a lipsit....

Străinul îi încălzeşte chipul...şi inima...îi mângâie sufletul ca un fiu răsărit de nicăieri, îndelung aşteptat...şi pleacă, fără un cuvânt.
Bătrâna îngheţată bocnă rămâne aşezată la colţul străzii...în inima ei însă arde, încă vie, o mângâiere ce îi ţine de foame, de sete, de cald şi de dor....şi parcă nu-i mai e frig. Îi ţine de cald iubirea....o iubire simplă, firească, banală, atât de uşor şi de la îndemână de oferit, de oricine...care, însă, Doamne!, cât i-a lipsit....

Bătrânica rămâne în urmă, cu un zâmbet pierdut pe chip...şi, dintr-o dată, parcă nu mai vrea să plece...Uneori cerul coboară, prin gesturi atât de mici, aici pe pământ.