Rapidul ar putea părăsi arena din Giuleşti

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti ar putea să fie obligat să părăsească arena din Giuleşti dacă îşi rezolvă problemele financiare şi revine în Liga I, dar dacă acest lucru nu se va întâmpla va ajunge să joace în Divizia Onoare.
Cristina Andronache, administratorul judiciar al Rapidului, a anunțat că echipa vișinie nu va mai juca pe bătrâna arenă din Giulești, în cazul în care va reveni în Liga I.
„Am primit pe Alex Ioniță (n.r. - jucător transferat în această iarnă de giuleșteni la Astra Giurgiu) 500.000 de euro + TVA, doi jucători de la Astra și dreptul de a juca pe stadionul Astrei din Ploiești, pentru că arena Giulești nu mai este omologată pentru meciurile cu risc maxim din Liga I, cum ar fi de exemplu cele cu Steaua sau Dinamo”, a explicat Cristina Andronache.
Acţionarul FC Rapid, Adrian Zamfir, a declarat pe Sport.ro că datoriile din planul de reorganizare supus aprobării Tribunalului Bucureşti se ridică la aproximativ 300.000 de euro, ceea ce reprezintă mai puţin de 1% din totalul tabelului preliminar de creanţe.
La deschiderea procedurii de insolvenţă, pe 7 decembrie 2012, SC FC Rapid SA avea de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (adică aproximativ 34 de milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis la acea dată de adminstratorul judiciar.
Rugat să comenteze informaţiile privind vânzarea clubului, acţionarul Adrian Zamfir a refuzat să dezvăluie numele cumpărătorului, dar a menţionat că acestuia nu îi va fi greu să rezolve problema insolvenţei, deoarece FC Rapid are datorii de aproximativ 300.000 de euro cuprinse în planul de reorganizare, la care se adaugă datoriile curente, reprezentate de salariile restante.
"Ar fi normal ca viitorul acţionar să îşi divulge el numele. Cei care vin şi cumpără să anunţe, aşa este normal. Viitorul acţionar ar putea rezolva şi problema insolvenţei. În planul de reorganizare, s-a ajuns la o sumă... undeva la 300.000 de euro. Nu e mare lucru. În afară de aceşti 300.000 de euro mai sunt datoriile curente", a spus Zamfir.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)