Cine o fi inventat curiozitatea, căci de neascultare şi originile ei avem o idee precisă. Odată, pe vremuri, curiozitatea despre alţii se asemăna cu privitul pe gaura cheii, spre casa celuilalt. Acum e mai usor, avem Facebookul care ne-a lărgit spaţiile de privire şi putem afla fără efort orice vrem despre celălalt sau cel puţin asa pare. Şi nu e doar Facebookul unde poţi să afli tot ce vrei şi mai ales ce nu vrei. Uite aşa am aflat şi eu cum s-au supărat unii pe cuminţenia copilăriei lor.

Pe măsură ce scriu aceste rânduri îmi amintesc de o povestioară cu tâlc. “Era odată un moşneag ce lucra din greu pământul şi drept să vă apun, nu prea avea roade. Însă în truda lui repeta mereu cu supărare că numai din cauza lui Adam şi a Evei se află în situaţia aceea. Azi aşa, mâine aşa, până când îl aude un boier bogat de pe acele locuri care îl intreabă nedumerit pe bătrân din ce pricină se află atât de supărat pe strămoşii mai sus numiţi. Bătrânul explica atunci că uite aşa au ajuns oamenii să se chinuie atât de mult pentru cele trebuincioase, din cauza celor doi care aveau totul şi nu au ascultat o poruncă atât de mică precum a fost cea a nemâncării din rodul pomului oprit. Boierului fiindu-I milă de el a pus la cale un plan. A scos pe bătrân şi pe soţia lui din bordeiul sărăcăcios şi l-a aşezat într-una din casele cele mai frumoase de pe moşia sa. Zilnic veneau slujitori să le aduca toate bunătăţile de mâncare iar moşul şi baba se bucurau în sfârşit de o viata tihnită, fără lipsuri şi griji. Baba, curioasă din fire a cercetat casa cu de-amănuntul ca să îşi bucure ochii cu ceea ce se află în faţa ei. Şi uite aşa găsi ea trei vase de lut bine închise. Se gândi totuşi să nu umble în ele până nu va fi vorbit cu moşul ei. Moşul, şi el curios, întrebă pe boier despre acele ulcioare. Insă boierul îi spuse că acolo nu trebuie să umble întrucât se găsesc nişte lucruri dăunătoare de care e mai bine să nu ştie. A răbdat omul o zi, două, o săptămână, două, însă, împins şi de babă, se gândi că nu are cum să afle boierul că s-a uitat de vreme ce el va ridica doar cât un vârf de ac capacul şi îl va pune imediat la loc după ce va descoperi ce se afla într-însul. Dar nici bine nu clătină capacul vasului ca un şoricel sprinten ieşi din captivitate împingând mâna bătrânului. Avusese nevoie doar să uşureze cineva greutatea acoperişului ca să poată ieşi. Moşul s-a făcut livid şi într-o fracţiune de secundă a priceput ceea ce se petrecuse. Dându-şi palme, a schimbat hainele bune cu cele vechi pe care le avusese mai înainte şi a spus babei că vor pleca din acea bogăţie nemeritată, de bună voie, fără a aştepta să îi dea cineva afară…"

Uite aşa stă treaba cu această curiozitate dar şi cu neascultarea.

Foştii “copii cuminţi”, deveniţi acum părinţi, s-au răzvrătit împotriva “cuminţeniei” lor atât de plictisitoare şi nu doresc să repete aceleaşi “greşeli” cu proprii copii. Asta văd eu în mult prea multe articole de parenting şi nu numai, de pe bloguri. Ei sunt copiii care învăţau prea mult , stăteau prea puţin afară, se tundeau prea scurt, se aranjau prea puţin, se distrau mai deloc, chiuleau aproape niciodată, nu aveau curaj să fugă noaptea de acasă pentru a fura un sărut de la El, sau de la Ea… Mă doare supărarea lor pe anii copilăriei liniştite căci ştiu că de partea cealaltă băieţi şi fete au rămas cu sechele din pricina unor libertăţi asumate prea mult, prea devreme şi prea cu patos. Privind acum şi la unii şi la alţii văd aşa, ca cei cuminţi au făcut studii frumoase, au joburi bune însă se zbat cumva într-o furie a nefericirii. E ca şi cum ceva le-a lipsit sau le lipseşte iar dintre ei văd mulţi care se despart sau au vieţi paralele, caută senzaţionalul şi caută împlinirea libertăţii netrăite împingându-i”răsfăţaţii” căci s-au bucurat de lipsa unor încercări marcante pe care şi le-ar fi dorit fără să ştie ce vor.

De cealaltă parte a baricadei văd tineri, fete şi băieţi, femei şi bărbaţi, ei, foştii rebeli, cu priviri melancolice, cu ochii plecaţi nu de ruşine ci de smerenie, de înţelegere a ceea ce au fost şi ceea ce sunt. Ei sunt cei care au dat mult din energia lor, din sufletul lor unor lucruri ce i-au supt prea mult şi le-au lăsat sechele nevindecabile dar şi vorbe mai blânde, zâmbete mai sincere, vorbire mai puţină… Ii putem numi poate “încercaţii” sau “gladiatorii vieţii”, deşi ei singuri şi-au ales la vremea respectivă drumurile pline de primejdii. Insă precum aurul se vădeşte în foc tot aşa oamenii cei mai valoroşi în trăire sufletească, căci aici este cheia, sunt aceia care au trecut prin multe. Ei, “răzvrătiţii”, “neînţeleşii” sunt cei care îi invidiază pe “cuminţii, “răsfăţaţii” ce odată erau luaţi de la şcoală de bunicuţele aducătoare de cornuleţe calde căci ştiu acum cât de bine le-ar fi prins să fie din ceata cuminţilor. Poate ar fi reuşit să îşi desăvârşească studiile către care erau înclinaţi dar pe care nu le-au dus la bun sfârşit din pricina unor trăiri interioare mult prea intense şi zbuciumate, căci cei mai mulţi erau dotaţi cu inteligenţă sclipitoare dar lipsiţi de sprjinul puternic de care aveau nevoie.

Iar “cuminţii” tânjesc după emoţiile netrăite ale unor vremuri de libertate pe care nu le mai pot atinge niciodată, fără să ştie cât de dureroase ar fi fost, fără să ştie unde i-ar fi adus.
Viaţa cuminte poate părea plictisitoare într-o lume a libertăţii copleşitoare, dar poate că e o cale de a ţine mai puţin încărcat ghiozdanul durerilor din sufletul unui adolescent încurajat să trăiască mai mult decat poate duce esenţa lui… Căci vine vremea în care el trebuie să pună la bătaie tot ce i-a rămas şi să clădeasca pe acea temelie o noua viaţă puternică, a lui şi a altora împreună. Un fost “cuminte” îi cere copilului său să devină tot “cuminte”? Un fost “răzvrătit” oare nu îi va cere fiului său să devină un cuminte, protejându-l de ceea ce el însuşi nu a fost protejat?

Cuminte..rebel…o decizie grea! Exista oare calea de mijloc?!

Sursa FOTO:  TUDOR PHOTO BLOG