Reacții politice după condamnarea lui Liviu Dragnea

Condamnarea lui Liviu Dragnea în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a stârnit reacții politice imediate.
Fostul președinte Traian Băsescu a punctat, într-o postare pe facebook: „Daddy, nu doresc nimănui să fie condamnat, dar tu ai o condamnare penală definitivă și alta în primă instanță.Pricepi că nu mai poți administra discreționar țara și că trebuie să demisionezi din funcția de Președinte al Camerei Deputaților (al treilea om în stat) ? Acum ! La PSD n-aveți decât să faceți ce vreți, dar, din a treia funcție în stat, trebuie să pleci acum !”
Premierul Viorica Dăncilă îl consideră nevinovat pe Liviu Dragnea: „Cred cu tărie în nevinovăția președintelui PSD și îl asigur de toată susținerea mea la conducerea partidului și a Camerei Deputaților – aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumției de nevinovăție, așa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343. Consider că cei care cer demisia președintelui PSD înainte de pronunțarea unei decizii finale, încalcă grav Constituția României, Directivele Europene și standardele Comisiei de la Veneția, care garantează toate prezumția de nevinovăție.”
Liderul PNL, Ludovic Orban: „Liviu Dragnea trebuie să-și dea demisia din toate funcțiile publice pe care le ocupă. De un an și jumătate gruparea lui Dragnea încearcă să răstoarne ordinea instituțională și constituțională a acestui stat, călcând în picioare valorile democratice și angajamentele strategice ale României. Condamnarea survine unor fapte ușor de înțeles. Un îmbogățit tipic al tranziției care a folosit funcția de președinte al consiliului județean, și cea de președinte al PSD Teleorman, pentru a plăti din banii publici doi angajați ai partidului într-unul dintre cele mai sărace județe ale României”.
Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu: „ Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanță, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanței. Indiferent de sentința definitivă, vreau să subliniez importanța continuării dezbaterii și adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor și a încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor. În același timp, vreau să îi asigur pe sutele de mii de români care au manifestat în Piața Victoriei, în ziua de 9 iunie, împotriva abuzurilor și pe milioanele de români care au votat în 2016 pentru un stat de drept, nu pentru „statul drepți”, că ALDE și PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiției și stoparea influenței nocive a statului paralel.”
Liderul USR, Dan Barna: „Acest infractor nu mai are ce căuta la conducerea Parlamentului și în nicio funcție publică, iar PSD trebuie să renunțe la planul de anihilare a justiției inițiat de Dragnea. Un partid condus de un infractor, care are și alte dosare în curs, nu are legitimitatea de a modifica cele mai importante legi în domeniul justiției, cu scopul vădit de a subordona procurorii și de a intimida judecătorii”
Liderul formațiunii Pro România, Victor Ponta: „Când ai o funcție publică sunt lucruri mult mai importante decât cariera personală. Eu am demisionat atunci când am fost inculpat (pe nedrept) ca să salvez PSD, Guvernul și regulile de drept în societatea românească. După a doua condamnare, Liviu Dragnea trebuie să se retragă dacă îl interesează soarta PSD, a Guvernului și a României. (…) Exact pe 21 Iunie ( cu un an în urmă ) toți pesediștii au fost traumatizați si umiliți de Liviu Dragnea să voteze moțiunea de cenzură contra Guvernului PSD Grindeanu. Iată că justiția le spală azi rușinea de atunci!”
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu: „În primul rând, este prima instanță, mai este o instanță și se pot întâmpla foarte multe lucruri în a doua instanță.(…) Practic, nu am niciun comentariu. Nu aveam un răspuns pregătit o astfel de decizie, aveam un răspuns pentru achitare și mi s-ar fi părut un lucru normal. În condițiile de față, nu pot să spun decât că nu mi-am revenit din șocul știrii în sine, deciziei în sine și nu pot să spun decât că este absolut îngrozitoare această sentință, urmează să vorbim și noi cu colegii și să avem un răspuns mai ferm în ceea ce privește situația de acum”
Liderii PSD au convocat Comitetul Executiv al partidului după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare. Ședința are loc astăzi, de la ora 16:00, la Palatul Parlamentului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)