Referendum în Ungaria privind închiderea hypermarketurilor duminica

Decizia autorităților de la Budapesta de a închude hypermarketurile duminica este tot mai contestată. Așa că una dintre principalele confederaţii sindicale din Ungaria vrea organizarea unui referendum pe această temă, după ce Parlamentul a adoptat recent un proiect de lege în acest sens.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Liderul Confederaţiei Sindicale "Liga" , István Gaskó, a anunţat, că acţiunea de consultare a populaţiei va fi iniţiată împreună cu Asociaţia Naţională a Întreprinzătorilor din Ungaria şi că se bazează şi pe sprijinul organizaţiilor societăţii civile în ceea ce priveşte strângerea numărului de semnături necesare, transmite corespondentul Radio România la Budapesta.
În locul închiderii obligatorii a magazinelor, liderul sindical propune introducerea posibilităţii ca angajaţii să decidă singuri dacă doresc să lucreze duminică, în majorarea sporurilor şi acordarea de două zile de odihnă pe lună la sfârşit de săptămână.
Confederaţia "Liga" a avertizat incă de la finele lui 2014 că nu este de acord cu planurile autorităţilor privind închiderea magazinelor în zilele de duminică, deoarce acest lucru va duce la concedieri şi reduceri de salarii, dar şi la încasări scăzute la buget.
Actul normativ adoptat de Parlament, propus de premierul Viktor Orban, afectează vânzările marilor lanţuri comerciale, majoritatea aparţinând unor companii occidentale precum Tesco, Aldi sau Auchan, dar încurajează micile magazine.
Prevederile legii ar urma să fie puse în aplicare începând cu luna martie a acestui an.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)