Reîncepe bătălia CAS-ului

Luni, Senatul se va reuni în ședință pentru a analiza cererea de reexaminare, transmisă Parlamentului de președintele Traian Băsescu, cu privire la legea de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, potrivit Cotidianul.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat Biroul Permanent pentru luni, ora 14,00, urmând ca ședința de plen să înceapă la ora 16,00, Tăriceanu afirmând referitor la acest proiect de lege că există posibilitatea ca cererea de reexaminare transmisă de Băsescu să fie respinsă și proiectul privind reducerea CAS să fie adoptat fără modificări. Dacă votul din Senat va fi dat luni, legea va ajunge la Camera Deputaților.
"Parlamentul, la inițiativa Guvernului, a adoptat legea prin care CAS urmează să se reducă cu 5 procente. Președintele a returnat-o constituțional, prevalându-se de motive de oportunitate. Există toate premisele ca această lege să fie readoptată, fără modificări, de Parlament cu o majoritate covârșitoare în cadrul sesiunii extraordinare", a spus Tăriceanu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)