Remaniere în Guvernul Ponta? Vom afla vineri

Copreședinții USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, au avut joi, o întrevedere, pentru a discuta o eventuală remaniere a Executivului, însă cei doi demnitari au refuzat să comenteze zvonurile referitoare la numele noi care ar putea apărea în Guvern. La întâlnirea din biroul preşedintelui Senatului au fost prezenţi, printre alții, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, ori unul dintre miniștri care ar putea fi înlocuit, Daniel Chițoiu, șeful de la Finanțe.
Nici prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, nu a dorit să comenteze înaintea Biroului Politic.
La rândul său, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, considerat de presă prima opţiune a PNL pentru portofoliul Finanțelor, a susținut că nu va accepta o asemenea propunere.
Am stabilit un lucru cu domnul preşedinte Antonescu ca până mâine, la şedinţa PNL, eu unul cel puţin nu fac niciun fel de comentariu, nici live, nici pe surse.
Nici prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, nu a dorit să comenteze înaintea Biroului Politic.
Noi avem vineri şi Birou Politic şi Delegaţia Permanentă, la Partidul Naţional Liberal şi vom discuta aceste chestiuni. Ce pot să vă spun cert este că vom nominaliza o persoană pentru Ministerul de Interne. Dacă vor fi şi alte modificări, e posibil, dar aceste lucruri nu sunt prinse în ordinea de zi, asta nu înseamnă că nu poate să vină preşedintele partidului cu astfel de propuneri. Vom putea să comentăm aceste lucruri după ziua de vineri.
La rândul său, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, considerat de presă prima opţiune a PNL pentru portofoliul Finanțelor, a susținut că nu va accepta o asemenea propunere.
Nu a fost o propunere, a fost o discuţie, iar eu am transmis că voi rămâne la Banca Naţională. Din ce ştiu la această oră, poziţia va fi preluată de Eugen Nicolăescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)