ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Thomas Dubruel, directorul comercial al grupului Renault în România, a anunțat că vânzările Dacia au crescut cu 19,3% anul trecut, la 429.540 de autovehicule, principala piaţă fiind în continuare Franţa, cu aproape 94.000 de unităţi, în timp ce în România livrările au avansat cu 12,4%, la 24.890 de unităţi, echivalentul unei cote de piaţă de 31,6%. Informațiile au fost făcute publice la o săptămână după ce Asociaţia Companiilor Europene a anunțat că modelul Duster a avut o creștere de 77% în Rusia, în 2013, față de anul precedent, iar, cu cele 83.702 de vehicule vândute, s-a clasat pe locul al patrulea în ierarhia autoturismelor comercializate în această țară.
Cifra 13 spunem că poartă ghinion, dar pentru noi 2013 ne-a adus noroc, pentru că Dacia a avut parte de o performanţă comercială foarte bună. Dacia a vândut la nivel mondial 429.540 de unităţi, în creştere cu 19,3% faţă de anul precedent, pe o piaţă în scădere.

În România, Dacia Logan berlină a rămas cel mai vândut model anul trecut, cu peste 10.000 de unităţi, fiind urmat de Sandero, inclusiv versiunea Stepway (4.707 unităţi) şi Duster (4.647 unităţi). Cota de piaţă a Dacia în România a crescut anul trecut cu 5,4 puncte, ajungând la 31,6%, iar rezultatul pozitiv înregistrat pe plan local se explică, în parte, prin reînnoirea completă a gamei de modele, în 2013 fiind lansate pe piaţă noul Logan MCV şi noul Duster.
La fel de important, Dacia a reuşit în 2013 să marcheze puncte în competiţia comercială adaptându-şi strategia la principalele schimbări de pe piaţa românească şi îndeosebi la creşterea puternică a proporţiei clienţilor persoane fizice în ansamblul pieţei (în prezent, această categorie reprezintă 77% din totalul clienţilor.

Vânzările Dacia în afara României au totalizat 404.000 unităţi, iar pe piaţa europeană, în regres cu 1,7%, livrările mărcii au urcat cu 25,9%. Astfel, peste 290.000 de unităţi Dacia au fost înmatriculate anul trecut pe pieţele europene, echivalentul unei cote de piaţă de 2,1%. De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales marca Dacia.

În clasamentul vânzărilor pe ţări, pe prima poziţie a rămas Franţa, cu aproape 94.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 4,3%. Dacia ocupă locul 5 pe această piaţă, iar modeul Sandero se situează pe 3 în topul vânzărilor din această ţară către persoane fizice. Germania ocupă poziţia a adoua, cu peste 47.000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,5%.

Compania precizează că Algeria, Turcia, Spania şi Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30.000 de unităţi, iar în Spania, unde livrările mărcii au urcat cu 80%, Sandero este pe primul loc în topul modelelor cele mai vândute către persoane fizice.

În Marea Britanie, unde vânzările au început în 2013 cu o gamă limitată (Duster şi Sandero), Dacia a comercializat peste 13.000 de autovehicule, Regatul Unit plasându-se pe locul 9 în clasamentul ţărilor de destinaţie a mărcii.

Afacerile Automobile Dacia au scăzut cu 3,3% în 2012, de la 13,17 miliarde lei la 12,74 miliarde lei, iar profitul net a avansat uşor, de la 275,1 milioane lei la 277,2 milioane lei. La nivel de grup, vânzările Renault au crescut anul trecut cu 3,1% anul trecut, la 2,62 milioane autovehicule. În Europa, constructorul francez a livrat 1,3 milioane unităţi, în creştere cu 2,4%, şi a atins o cotă de piaţă de 9,5%.