Replică usturătoare la apelul ambasadelor: STOPați exportul de corupție!

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu le transmite în replică, celor aflați în spatele apelului ambasadelor de joi, o scrisoare deschisă extrem de tăioasă, prin care le cere să „stopeze exportul de corupție”. Redăm textul scrisorii postate pe facebook de parlamentarul român:
,,Scrisoare deschisă către ambasadele din România ale Statelor Unite ale Americii, Franței, Germaniei, Olandei, Suediei, Finlandei, Norvegiei, Belgiei, Danemarcei, Canadei, Luxemburgului și Elveției: STOPați exportul de corupție!
În calitate de deputat ales în Parlamentul României, îmi exprim deosebita îngrijorare cu privire la nivelul foarte ridicat al exportului de corupție dinspre țările dumneavoastră către alte state, inclusiv către România. Conform datelor oficiale (The U.S. Securities and Exchange Commission - Enforcement of the Foreign Corrupt Practices Act), companii de renume din țările pe care le reprezentați afectează zeci de state ale lumii în care, pentru a obține beneficii financiare, oferă mită în valoare de sute de milioane de dolari. În total, doar din ce s-a investigat până acum, rezultă un cuantum de 4.902.913.195 de dolari. La această sumă se ridică nivelul MITEI date în străinătate (aproape CINCI MILIARDE de dolari)! Iar amenzile pe care le-au primit companiile care au dat MITĂ în alte state (în special în Europa de Est, Asia, Africa și America de Sud) totalizează 10.722.513.931 de dolari (aproape 11 MILIARDE de dolari), fără a lua în calcul și amenzile de zeci de MILIARDE de dolari primite de diferite bănci de renume din țările dumneavoastră!
Iată doar câteva cazuri celebre de amenzi primite de companii din statele dumneavoastră pentru DARE DE MITĂ (infracțiune de #CORUPȚIE) în alte țări:
- Siemens (Germania): amendă de 1,6 MILIARDE de dolari;
- Telia Company AB (Suedia): 965 de MILIOANE de dolari;
- VimpelCom (Olanda) 795 de MILIOANE de dolari;
- Alstom (Franța): 772 de MILIOANE de dolari;
- KBR / Halliburton (SUA): 579 de MILIOANE de dolari;
- Teva Pharmaceutical (Israel): 519 MILIOANE de dolari;
- Och-Ziff (SUA): 412 MILIOANE de dolari;
- BAE (Marea Britanie): 400 de MILIOANE de dolari;
- Total SA (Franța): 398 de MILIOANE de dolari;
- Alcoa (SUA): 384 de MILIOANE de dolari;
- Snamprogetti Netherlands B.V. / ENI S.p.A (Olanda/Italia): 365 de MILIOANE de dolari.
...Desigur, ar trebui să adăugăm celebrul caz de rușinoasă ÎNȘELĂTORIE la nivel global: Volkswagen (Germania), scandalul „Dieselgate” – amendă de 14,7 MILIARDE de dolari!
Ar trebui să ne referim și la cele 13 MILIARDE de euro pe care compania americană APPLE a... „omis” să le plătească în Irlanda.
Și nu putem să uităm nici amenzile astronomice cu care au fost sancționate băncile care au generat criza economică și financiară mondială:
- JPMorgan Chase (SUA): 5,29 MILIARDE de dolari;
- Credit Suisse (Elveția): 5,3 MILIARDE de dolari;
- Wells Fargo (SUA): 5,35 MILIARDE de dolari;
- Deutsche Bank (Germania): 7,2 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA): 8,5 MILIARDE de dolari;
- BNP Paribas (Franța): 8,9 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA, nouă amendă): 11,8 MILIARDE de dolari;
- JP Morgan Chase (SUA, nouă amendă): 13 MILIARDE de dolari;
- Bank of America (SUA, nouă amendă): 16,65 MILIARDE de dolari.
În plus, ar trebui să ne spuneți și unde este în opinia dumneavoastră CORUPĂTORUL în celebrele dosare Microsoft și EADS, dosare instrumentate de nu mai puțin celebra Laura Codruța Kovesi, cea pe care cu toții ați lăudat-o sau chiar ați medaliat-o. Unde e CORUPĂTORUL din țările dumneavoastră?
Reiau solicitarea de la începutul acestei scrisori: STOPați exportul de #CORUPȚIE! Companii de renume din țările dumneavoastră DAU MITĂ în alte țări, inclusiv în România. România NU exportă corupție! Statele dumneavoastră însă o fac! Și e vremea ca acest lucru să înceteze.
Cu speranța că veți începe să luptați cu adevărat împotriva #CORUPȚIEI colosale din țările dumneavoastră, vă asigurăm de tot sprijinul nostru. România NU exportă corupție și este un model din acest punct de vedere. Puteți apela oricând la ajutorul nostru dacă întâmpinați dificultăți în eradicarea corupției de MILIARDE de dolari care a cuprins mult prea multe dintre companiile dumneavoastră de renume mondial...”
La final, Liviu Pleșoianu prezintă și o listă de mari proporții a amenzilor pentru dare de mită în străinătate, din 2010 până în prezent, subliniind că nicio companie românească nu se află pe lista rușinoasă a companiilor care produc corupție în alte state.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)