Reporter virtual: De ce A PIERDUT Badea procesul cu Turcescu?

Reporter Virtual a publicat motivația în procesul pe care Robert Turcescu l-a câștigat în primă instanță împotriva lui Mircea Badea, la Judecătoria Sectorului 3 din București.
Primul motiv reținut de instanță în motivare este „prestația” lui Badea din emisiunea „Sinteza zilei” din 6 martie 2013, în care realizatorul de la „În gura presei” l-a parodiat pe Turcescu, apărând îmbrăcat în costum militar și prezentându-se drept „colonelul Turcelu”. Instanța a reținut că Badea a dovedit rea credință și intenția directă de a-i prejudicia imaginea lui Turcescu, atâta vreme cât acesta făcuse public faptul că Ministerul Apărării îi retrăsese la cerere gradul acordat.„Modalitatea de prezentare, îmbrăcămintea aleasă de pârât, utilizarea unei imagini prelucrate a reclamantului în costum de militar, precum și schimonosirea numelui reclamantului („Turcelu”) sunt elemente ce conturează intenția pârâtului de ridiculizare a reclamantului și de menținere în percepția publică a unor informații false privind gradul de colonel al acestuia”, se spune în motivare.
De asemenea, Badea a fost condamnat și pentru afirmația făcută tot în fața lui Mihai Gâdea și în care spunea că „Îi urăsc pe acești oameni. Am ajuns în România anului 2013 să urăsc niște oameni până la dezumanizare (…) Dacă o să am vreodată ocazia să le fac rău ăstora, o să le fac. Meticulos, încet și determinat”. Instanța a reținut „tonalitatea agresivă” și a constatat că„mesajul transmis are capacitatea de incita la ură și ostilitate”.
De asemenea, judecătorul cauzei a reținut și folosirea de către Badea a unor cuvinte precum „propagandist abject”, „hidos”, „oribil”, „putred” și „viermănos”, prin care, se spune în motivare,a fost creată „o atmosferă de intimidare, ostilă, umilitoare și ofensatoare îndreptate împotriva unor persoane pe criteriul convingerilor politice sugerate de pârât”.
Instanța a remarcat și faptul că demersurile lui Badea nu au fost menite să informeze opinia publică, ci „au urmărit să-l umilească pe reclamant, să-l ridiculizeze, afirmațiile fiind făcute în afara bunei-credințe”. „Declararea în cadrul unei emisiuni TV a unui comportament ostil la adresa reclamantului, agresivitatea reclamantului și termenii ofensatori folosiți devin inadmisibile”, se arată în motivarea în care se mai spune că Mircea Badea a depășit limitele dreptului la liberă exprimare.
Sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în luna decembrie prevede ca Badea să-i plătească lui Turcescu despăgubiri de un leu (atât a solicitat realizatorul de la B1 TV), dar și achitarea cheltuielilor de judecată, în valoare de 6008 lei. De asemenea, Badea a fost obligat să publice sentința, pe cheltuială proprie, în trei ziare de primă importanță. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Foto: evz.ro

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)