Restaurantul din „Seinfeld” e dat în judecată pentru că nu are facilități pentru persoane cu handicap

Carolyn Coleman, care se deplasează într-un cărucior cu rotile, îi acuză pe patronii restaurantului Tom's Restaurant, devenit celebru în New York după ce a apărut de foarte multe ori în sitcomul "Seinfeld", că încalcă legea privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi deoarece nu le oferă acestora un acces facil în interiorul clădirii, astfel că aceștia ar putea ajunge să-i plătească 30.000 de dolari despăgubire, scrie contactmusic.com, preluat de mediafax.ro.
Femeia a declarat că ar dori să mănânce la acest restaurant, pentru că este foarte aproape de cabinetul medicului său, dar nu poate deoarece nu există o cale de acces pentru scaune cu rotile iar spaţiul nu permite manevrarea în siguranţă a căruciorului, astfel că aceasta a deschis un proces şi cere despăgubiri de 30.000 de dolari şi o promisiune din partea patronilor restaurantului că vor crea facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.
"Nu avem o cale de acces facil pentru persoanele cu dizabilităţi, dar avem mese afară. Le pot folosi pe acelea, în timpul verii nu este o problemă", a declarat managerul restaurantului, Manuel Papas.
Exteriorul restaurantului a fost folosit de producătorii sitcomului "Seinfeld", în anii 1990, ca decor pentru cafeneaua unde se întâlneau personajele interpretate de Jerry Seinfeld, Jason Alexander, Julia Louis-Dreyfus şi Michael Richard, serialul având nouă sezoane, fiind vizionat de peste 30 de milioane de telespectatori şi aducându-i actorului american Jerry Seinfeld un salariu de 14 milioane de dolari pe episod.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Recomandările noastre

Turul 2 al Referendumului pentru Familie are loc Duminică - Referendumul pentru Marea Familie Română

MARELE MATEMATICIAN PREDA MIHĂILESCU SUSȚINE SUVERANISMUL: Președintele constituțional ales al României, dl. Călin Georgescu, a avut o cutremurătoare adresă către poporul Român. Acum puteți alege: BANANE și RĂZBOI sau PACE și SUVERANITATE!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)