Reuniune extraordinară la Bruxelles: ambasadorii UE caută soluții pentru criza din Irak

Ambasadorii din statele Uniunii Europene au fost convocați, marţi, la Bruxelles, pentru o reuniune extraordinară ce va analiza modalităţile de sprijin pentru Guvernul din Kurdistan, relatează Mediafax.
"Reuniunea Comisiei pentru Politică şi Securitate va avea loc la ora locală 10.00 (11.00, ora României), dar nicio decizie nu este aşteptată, în ciuda situaţiei urgente", a explicat sursa.
Reuniunea a fost convocată la solicitarea ministrului italian de Externe, Federica Mogherini, a cărei ţară asigură preşedinţia semestrială a UE, până în decembrie, şi a şefului diplomaţiei franceze, Laurent Fabius.
"Vom analiza împreună cu partenerii europeni cele mai eficiente mijloace" pentru a stopa avansul insurgenţilor islamişti din gruparea Statul Islamic, a declarat ministrul italian. "Nu se va discuta o intervenţie militară, ci acordarea de sprijin, inclusiv militar, pentru Guvernul kurd", a completat Mogherini.
La rândul său, şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, revenit dintr-o misiune desfăşurată la Erbil, în nordul Irakului, a cerut convocarea unei "reuniuni speciale a miniştrilor europeni de Externe", pe tema crizei din Irak, într-o scrisoare trimisă lui Catherine Ashton.
Ambasadorii statelor UE vor discuta, marti, și situaţia din Ucraina şi din Fâşia Gaza. Aceasta va fi prima reuniune a ambasadorilor europeni după ce preşedintele rus Vladimir Putin a decis un embargou asupra fructelor şi legumelor din Uniunea Europeană, în replică la sancţiunile decise de Bruxelles împotriva Moscovei pentru rolul în criza din Ucraina.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)