ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În fiecare dimineaţă, ActiveNews.ro îţi prezintă cele mai importante titluri din presă:

România a pierdut poziţia de ţară europeană cu cea mai ieftină benzină

În ultimii doi-trei ani, cea mai ieftină benzină din UE se găsea în România, însă de la 1 aprilie, odată cu introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de benzină și motorină, România se poziționează pe locul 10 atunci când vine vorba de prețul benzinei din UE. În urmă cu o săptămână, conform datelor Oil Bulletin, benzina de 95 costa în România 1,254 euro/litru- fiind cel mai mic din UE, dar începând de astăzi prețul a urcat la 1,346 euro, astfel că în țări precum Bulgaria, Polonia, Ungaria sau chiar și Austria benzina este mai ieftină decât în România, conform Capital .

O firmă suspectă, selectată de Ministerul Sănătăţii din Moldova să ofere servicii de dializă

Ministerul Sănătăţii anunţă că un consorţiu german a câştigat concursul de parteneriat public-privat pentru secţiile de dializă din 12 instituţii medical, însă respectiva firmă a fost fondată doar cu o lună înainte de licitaţie. Potrivit unui comunicat informativ publicat în Monitorul Oficial, câştigător a fost declarat consorţiul BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH, o firmă total necunoscută, fondată la 5 octombrie 2013, numai cu o lună înainte de anunţarea concursului, activitatea de bază a companiei fiind comerţul şi distribuţia produselor farmaceutice şi consumabilelor medicale, în special a echipamentelor de hemodializă. Nu există, însă, niciun număr de telefon sau vreo adresă de e-mail pentru contacte, scrie Adevărul .

Ajutorul american pentru Ucraina va fi aprobat marţi în Congres

Marţi, Congresul american urmează să valideze un plan de ajutorare a Ucrainei şi să adopte încă o serie de sancţiuni împotriva Rusiei ca represalii la alipirea Peninsulei Crimeea. Pachetul, care constituie o primă măsură concretă a aleşilor americani de ajutorare a autorităţilor interimare de la Kiev, prevede garantarea unor împrumuturi de un miliard de dolari, acordarea unui ajutor de 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea democraţiei, guvernanţei şi societăţii civile, dar şi oferirea a 100 de milioane de dolari pe trei ani pentru sporirea cooperării în materie de securitate. Pe lângă asta, aleşii americani iau în calcul adoptarea unor noi sancţiuni împotriva unor cetăţeni ruşi şi ucraineni învinuiţi de încălcări ale drepturilor omului sau ale integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, potrivit Mediafax .

Kiev: trei persoane au fost rănite după ce un membru al Pravîi Sektor a deschis focul

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov a anunţat că luni seara a avut loc în centrul Kievului un atac armat provocat de un membru al mişcării de extremă dreapta Pravîi Sektor care s-a soldat cu trei răniţi şi a antrenat tensiuni între poliţie şi această grupare naţionalistă. Membri ai grupării paramilitare s-au retras, împreună cu autorul atacului armat, într-un hotel din apropiere. Forţele de ordine au înconjurat hotelul, iar atacatorul s-a predat după aproximativ o oră şi a fost plasat într-o celulă de izolare a serviciilor speciale (SBU). Mişcarea de extremă dreapta Pravîi Sektor a intrat deja în centrul unei polemici după ce Oleksandr Muziciko, supranumit Saşko Belîi (Saşko Albul), liderul Pravîi Sektor în Ucraina de Vest, a fost ucis pe 25 martie într-un schimb de focuri cu poliţişti care au venit să-l aresteze la Rivne, el fiind căutat pentru apartenenţă la un grup de crimă organizată. De atunci, gruparea naţionalistă cere demisia lui Arsen Avakov, informează Gândul.info .

România, pe locul întâi în lume la creşterea producţiei de maşini îm 2013

Conform datelor Orga­ni­zaţiei Internaţionale a Constructorilor de Auto­mo­bile (OICA), anul trecut producţia locală de autovehicule a crescut cu aproape 22% comparativ cu anul precedent, la circa 411.000 de maşini, depăşind ţări precum Austria (20%) sau China (15%). Potrivit datelor OICA, ultima oară când România a intrat în top trei creşteri a fost în 2005, primul an întreg în care la Mioveni s-a produs modelul Logan, în acel an producţia locală crescând cu 59% comparativ cu anul anterior, a doua cea mai mare creştere după cea de 105% a Finlandei, anunţă Ziarul financiar .

Gazul se ieftineşte cu 2% pentru jumătate din ţară şi se scumpeşte cu 1,75% pentru restul

Ieftinirea este de 2% la clienţii GDF Suez, în schimb clienţii E.ON Gaz vor plăti cu 1,75% mai mult, iar pentru restul distribuitorilor mai mici din ţară, ieftinirea ajunge şi la 4%. În ciuda faptului că Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat cu 2% preţul la care furnizorii de gaze îşi achiziţionează materia primă, din aprilie, factura la gaze va fi chiar mai mică, pentru cea mai mare parte dintre consumatori, pentru că s-au micşorat tarifele de distribuţie, scădere ce va fi evidenţiată în factura ce vine în luna mai. Dintre toţi românii, doar cei din partea de nord a ţării-Transilvania, Banatul şi Moldova-vor plăti mai mult pentru gaz, informează Economica.net .

Interlopul Puiu Mironescu va sta 15 ani în închisoare, pentru terorism

Interlopul Puiu Mironescu va sta 15 ani în închisoare, pentru terorism, după ce Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe acesta în cazul atentatului cu bombă din ianuarie anul trecut de la Piatra Neamţ, decizia instanţei nefiind definitivă, alţi trei complici ai interlopului primind pedepse între 9 şi 12 ani de închisoare. Pe 11 ianuarie 2013, trei persoane au fost prinse în flagrant, în timp ce amplasau o bombă cu exploziv militar la Piatra Neamţ, sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010. Şi fraţii Mararu şi Puiu Mironescu au ajuns după gratii, pentru instigare la tentativă de omor, conform Antena 3 .

Kenya: atac terorist în capitală, soldat cu cel puţin şase morţi

Luni seară, la Eastleigh, un cartier somalez din Nairobi, capitala Kenyei, au avut loc trei explozii petrecute aproape simultan, care s-au soldat cu moartea a cel puţin şase persoane şi rănirea a altor douăzeci şi cinci. Cele trei explozii au avut loc în două restaurante şi într-o clinică din cartierul Eastleigh, un cartier din Nairobi numit adesea “Micul Mogadiscio”, potrivit Cronica română .

Conducerea palestiniană face presiuni asupra lui John Kerry pentru eliberarea prizonierilor

Oficiali palestiniani au anunţat relansarea de către conducerea palestiniană a demersurilor pentru aderarea la agenţiile ONU dacă nu va obţine în 24 de ore asigurări din partea secretarului de Stat american, John Kerry, că Israelul va elibera ultima serie de prizonieri. Totodată, conducerea palestiniană a condiţionat continuarea negocierilor după 29 aprilie de "încetarea completă a colonizării în Cisiordania şi Ierusalimul de Est". Pe de altă parte, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, ar putea da dovadă de flexibiltate dacă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, îl va graţia pe Jonathan Pollard, un fost analist al Forţelor Navale americane care ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă pentru spionaj în beneficiul statului evreu, unde este considerat un erou naţional, relatează Mediafax .

Tânărul care a tras în direcţia Casei Albe, condamnat la 25 de ani de închisoare

Luni, un cetăţean american în vârstă de 23 de ani care a tras opt gloanţe în direcţia Casei Albe în noiembrie 2011 a fost condamnat la 25 de ani de închisoare de către o judecătoare federală din Washington. Tânărul, inculpat pentru tentativă de asasinare a preşedintelui american, a pledat vinovat în septembrie pentru că a deschis focul asupra Casei Albe şi "a admis că atacul a fost un act de terorism". Oscar Ramiro Ortega-Hernandez a fost arestat pe 16 noiembrie 2011, în Pennsylvania (est), la 300 de kilometri de capitală, după cinci zile de la comiterea faptelor. El s-a prezentat drept "Iisus al timpurilor moderne" sau "cavalerul Domnului" şi îl consideră pe preşedintele Obama "diavolul" sau "Antihristul", anunţă Mediafax .