ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În fiecare dimineaţă, ActiveNews.ro îţi prezintă cele mai importante titluri din presă:


România, aproape singura ţară din Europa în care s-a scumpit motorina


Conform unei comparaţii realizate pe baza rapoartelor statistice ale Oil Bulletin, Danemarca şi România sunt singurele ţări din Europa unde s-a scumpit motorina într-un an, în restul de 25 de state membre UE motorina ieftinindu-se. Astfel, conform raportului publicat de Oil Bulletin, România are un preţ de 1,392 de euro pentru un litru de motorină faţă de Germania, de exemplu, unde acelaşi litru de motorină costă 1,369 de euro, conform Capital.ro .


Ciudăţenii fiscale: trenurile merg pe şosele şi pădurile poluează


Transportatorii feroviari achită o taxă din care sunt finanţate exclusiv drumurile, proprietarii de păduri cotizează la Fondul de mediu („poluatorul plăteşte“), iar pentru produsele accizabile consumatorii sunt impozitaţi în cascadă. Privind România din punct de vedere strict fiscal, observăm o serie de aberaţii dintre care cele mai interesante ţin de taxele pe care le plătesc proprietarii de locomotive şi de păduri. Pe scurt, dintr-o taxă pe motorină pentru trenuri se finanţează şoselele, iar pădurile sunt tratate ca factori poluatori. Deşi „victimele“ acestor ciudăţenii au semnalat în repetate rânduri aberaţiile pe care sunt nevoiţi să le înfrunte, autorităţile n-au dat semne că ar înţelege situaţia. În fine, la produsele accizabile, baza de calcul pentru acciză este formată din costuri+TVA, deci dacă TVA creşte, creşte baza de calcul pentru acciză. Prin urmare, de când cu TVA de 24% am plătit şi o acciză mai mare, pentru că ni se percepe, de fapt, taxă la taxă, aceste produse fiind impozitate în cascadă, scrie Adevărul .


Obama le-a cerut miliţiilor separatiste proruse să depună armele


Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, în cursul unei convorbiri telefonice care a avut loc luni şi în timpul căreia s-a arătat îngrijorat de acţiunile Rusiei, le-a cerut miliţiilor separatiste proruse să depună armele. De asemenea, Obama l-a îndemnat pe Putin să "facă uz de influenţa sa asupra grupurilor proruse pentru a le convinge să părăsească clădirile pe care le ocupă" în Ucraina şi "să depună armele", potrivit Cotidianul.ro .


Iulia Timoşenko înfiinţează o mişcare populară de rezistenţă


Luni seara, liderul partidului Batkivşcina, Iulia Timoşenko, care va candida la alegerile prezidenţiale din Ucraina, a anunţat că iniţiază înfiinţarea unei mişcări populare de rezistenţă.  "M-am hotărât chiar în acest moment să fac tot ce depinde mine pentru a susţine o mişcare populară de rezistenţă care trebuie creată în Ucraina de către oameni doritori să-şi apere acum" ţara, a anunţat Timoşenko pentru postul de televiziune ICTV, precizând că această mişcare ar trebui formată din militari şi foşti membri ai forţelor speciale. Conform declaraţiilor ei,  cartierul general al mişcării a început să activeze chiar de luni. Fostul premier ucrainean a anunţat că va conduce marţi dimineaţa reuniunea cartierului general, "care urmează să planifice fiecare acţiune" a poporului ucrainean, informează Gândul.info .


Statul ia o treime din dividendele de 4,5 miliarde de lei de pe Bursă


Companiile de pe bursă distribuie în acest an 4,5 mld. lei (un miliard de euro) către acţionari sub formă de dividende sau distribuţii speciale din capitalul social (în cazul Fondului Proprietatea), acestea fiind cele mai mari distribuiri de profit din istoria bursei locale. Companiile din sectorul energetic sunt şi anul acesta cei mai mari plătitori de divi­den­de de pe bursă, iar cum majoritatea sunt controlate de stat, cele mai mari di­vi­dende vor intra în conturile statului. Cei cinci „campioni“ ai statului Romgaz, Nuclear­elec­trica, Trans­gaz, Transelectrica şi Conpet distribuie anul acesta dividende de 1,74 mld. lei, aproape la fel de mari ca OMV Petrom (SNP), cea mai mare şi mai pro­fi­ta­bilă companie de pe bursă, care plăteşte 1,745 mld. lei, conform Ziarul financiar .


Angajaţii CFR Marfă pregătesc greva, pe fondul disponibilizărilor anunţate


Angajaţii CFR Marfă se pregătesc de grevă, liderii sindicali urmând să se întâlnească marţi pentru a stabili programul protestelor, după ce conducerea companiei a anunţat recent disponibilizări. Sindicaliştii au primit din partea conducerii companiei o notificare prin care sunt anunţaţi că vor fi daţi afară 2300 de angajaţi, care vor primi plăţi compensatorii în valoare totală de 16,8 milioane de lei, în companie rămânând aşadar aproximativ 6400 de salariaţi. Concedierea colectivă, asumată de Guvern în angajamentele semnate cu Fondul Monetar Internaţional, va începe de la mijlocul anului. În notificarea trimisă sindicatelor, conducerea CFR Marfă a explicat că principala cauză a deteriorării situaţiei economice a companiei a fost criza economică mondială, relatează Digi24 .


Curtea de Apel judecă recursul la decizia de cercetare în libertate a lui Dumitru Dragomir


Magistraţii Curţii de Apel judecă azi recursul la decizia de cercetare în libertate a lui Mitică Dragomir. Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal este acuzat că ar fi prejudiciat instituţia cu 3 milioane de euro, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I. Anchetatorii spun că banii ar fi fost spălaţi prin mai multe firme care formaseră un circuit fictiv. Mitică Dragomir a fost reţinut săptămâna trecută în acest dosar, apoi a fost eliberat după şase ore de audieri. În acelaşi dosar a mai fost arestat şi Mihai Corbu, unul dintre clienţii Ioanei Băsescu în tranzacţiile cu Gazprom, informează Antena 3 .


Piţurcă, salvat de la concediere de o clauză din contract


Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a confirmat faptul că selecţionerul Victor Piţurcă nu a fost demis de la cârma primei reprezentative din cauza sumei uriaşe de bani pe care ar fi trebuit s-o primească în cazul în care ar fi fost dat afară. După ce a câştigat alegerile de la FRF, Răzvan Burleanu a început discuţiile privind viitorul antrenor al naţionalei, însă, la doar câteva zile distanţă, şeful federaţiei a apărut în public cu un mesaj de susţinere pentru actualul selecţioner, pe care l-a asigurat că-şi va continua munca la cârma primei reprezentative. Motivul pentru care Burleanu îl susţine pe Piţurcă e legat de clauza de reziliere a contractului selecţionerului, pe care acesta ar trebui să o primească dacă va fi demis. Această situaţie a fost recunoscută inclusiv de şeful FRF: "Federaţia nu îşi permite să îl dea afară pe Piţurcă pentru că are o clauză de 1,2 milioane de euro şi nu avem aceşti bani. Din acest punct de vedere nu ne permitem să facem această schimbare, dar confirmarea lui nu are la bază contractul cu această clauză", a comentat Burleanu la Sport.ro.


Protest al sindicaliştilor de la metrou, la Ministerul Transporturilor


Membrii UNITATEA - Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta marţi, 15 aprilie, şi miercuri, 16 aprilie, sediul Ministerul Transporturilor, pentru a protesta faţă de decizia directorului general Metrorex, Aurel Radu, de a încredinţa fără licitaţie activitatea de salubrizare de la metrou, începând cu 17 aprilie, unei firme de catering cu maximum 30 de angajaţi, se arată într-un comunicat, conform AGERPRES .


150 de kilograme de medicamente descoperite pe malul unui râu, în Alba


Autorităţile din Alba au descoperit, pe malul râului Ampoi, 150 de kilograme de medicamente, seringi şi faşe medicale. Deocamdată, nu se ştie cine le-a aruncat acolo şi nici de unde provin. Sigur este că aproape toate materialele medicale erau sigilate, însă reprezentau un real pericol pentru oameni, mai ales dacă cineva s-ar fi gândit să ia acasă medicamentele intacte, de altfel. Autorităţile au ridicat toate deşeurile medicale pentru a fi distuse şi au deschis o acnchetă pentru a stabili exact cine le-a aruncat la voia întâmplării, care a fost motivul şi de unde provin. Sutele de medicamente, seringi, ace şi faşe medicale erau pe malul apei de cel puţin patru zile, spun localnicii. Abia luni, însă, cineva şi-a dat seama că existenţa lor acolo reprezintă un real pericol pentru populaţie şi a sunat la 112, informează ŞtirilePROTV .