Revista presei: cele mai importante ştiri din 10 februarie 2014

În fiecare dimineaţă, ACTIVENEWS îţi prezintă cele mai importante titluri din presă:
Greii fotbalului românesc ar putea scăpa luni de acuzaţii prin prescriere
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti discută azi un nou termen în dosarul "Transferurilor", în care opt grei din fotbalul românesc sunt judecaţi pentru fapte de corupţie în legătură cu transferul mai multor jucători în străinătate, Instanţa putând constata prescrierea faptelor, conform Adevarul
Ucraineanul care a încercat să deturneze un avion turcesc la Soci, inculpat la Istanbul
Un ucrainean care a încercat vineri seara să deturneze un avion turcesc către Soci (Rusia) a fost inculpat duminică, de către un tribunal din Istanbul, şi plasat în detenţie preventivă, anunţă Gandul.
Al doilea exportator de carne de pasăre ca mărime, Avicola Crevedia, a intrat în insolvenţă
Compania Avicola Crevedia, cu afaceri de 86 de milioane de euro în 2012, parte a grupului Agroli controlat de libanezul Rami Ghaziri, a intrat în insolvenţă la cererea Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea. Procesatorul avea la sfârşitul anului 2012 565 de angajaţi şi datorii totale de aproximativ 50 de milioane de euro, informează ZF.
Producţia modelului chinezesc Voleex C10, oprită definitiv
Producătorul auto chinez Great Wall, care în parteneriat cu Litex Motors asamblează maşini în Bulgaria, lângă Loveci, a anunţat că de pe liniile de asamblare ale uzinei bulgare nu va mai ieşi hatchback-ul Voleex C10, producţia fiind oprită definitiv, relatează Economica.net
Emil Boc s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară
Duminică, la Cluj, Primarul Emil Boc a anunţat că a acceptat să facă parte din Fundaţia Mişcarea Populară, susţinând că, după părerea sa, poate avea o contribuţie la unificarea dreptei, potrivit Cronica Română.
Coreea de Nord a anulat vizita unui emisar american la Phenian
Statele Unite a dezaprobat duminică seara anularea de către Coreea de Nord a vizitei unui emisar american care urma să acţioneze în vederea eliberării unui cetăţean american, Kenneth Bae, deţinut de către Phenian din noiembrie 2012, conform Cronica Română.
Elveţia: Rezultatul final al referendumului, 50,3% dintre elveţieni au spus "da" limitării imigraţiei
Ministrul justitiei, Simonetta Sommaruga, după anunţarea rezultatului final al consultării populare, a declarat că Guvernul de la Berna va aplica rapid decizia luată prin referendum duminică, prin votul a 50,3% dintre elveţieni, de limitare a imigraţiei în masă, scrie Hotnews.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)