Revista presei: cele mai importante ştiri din 26 februarie 2014

În fiecare dimineaţă, ActiveNews.ro îţi prezintă cele mai importante titluri din presă:
Ruşanu scapă de arest
Marţi seara, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Dan Radu Ruşanu, reţinut în dosarul "Carpatica", a fost respinsă de tribunalul Bucureşti, însă decizia nu e definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, conform Cotidianul.ro .
Furnizorul de soluţii IT Star Storage a fost preluat de fondul EEAF, administrat de Axxess Capital
Cătălin Păunescu şi Liviu Gosa, proprietarii furnizorului de soluţii IT Star Storage, şi-au vândut pachetul majoritar de acţiuni către Axxess Capital, managerul de investiţii al fondului Emerging Europe Accession Fund (EEAF), cu scopul de a creşte prezenţa companiei pe plan internaţional, valorificând produsele software proprii şi dezvoltând portofoliul de servicii cloud. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, potrivit Ziarul Financiar .
Rusia a mobilizat nave şi trupe speciale pentru a interveni în Crimeea
În contextul în care Moscova refuză să recunoască Administraţia interimară de la Kiev, Rusia a mobilizat nave cu trupe speciale în largul peninsulei Crimeea, o reuniune autonomă a Ucrainei, oficiali ruşi declarând că Moscova ar putea declanşa o intervenţie militară în sudul Ucrainei, pentru a proteja etnicii ruşi precum şi obiectivele militare din Crimeea, relatează Evenimentul Zilei .
FMI ar putea trimite o echipă tehnică în Ucraina
Marţi, şefa FMI Christine Lagarde a anunţat că Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea trimite în scurt timp o echipă de suport tehnic în Ucraina, cu scopul de a acorda asistenţă Kievului după ce preşedintele ucrainean a fost dat jos de proteste violente pe străzi, scrie Economica.net .
Thailanda, în pragul unui război civil
Oficiali ai serviciilor de securitate avertizează că Thailanda este în pragul unui război civil, ca urmare a crizei politice din ultimele patru luni şi a violenţelor care s-au soldat cu 22 de morţi, anunţă Cronica Română .
Obama speră să semneze acordul cu Afganistanul în 2014
Casa Albă a anunţat că preşedintele american Barack Obama i-a transmis omologului său afgan, Hamid Karzai, că probabil vor fi retrase anul acesta trupele americane, în acelaşi timp rămânând posibilă semnarea unui acord bilateral de securitate, informează Cronica Română .
SUA au expulzat trei diplomaţi din Venezuela
Statele Unite au hotărât să expulzeze trei diplomaţi din cadrul ambasadei Venezuelei la Washington, după ce Guvernul de la Caracas a expulzat de asemenea trei diplomaţi americani sub acuzaţia că s-ar fi întâlnit cu studenţi protestatari, în contextul în care în Venezuela au avut loc manifestaţii violente în ultimele trei săptămâni, soldate cu trei morţi şi zeci de răniţi, relatează Cronica Română .
Euromaidan a convocat un miting duminică în Piaţa Independenţei
Organizatorii Euromaidan au anunţat pe pagina de Facebook un miting care va avea loc duminică în Piaţa Independenţei din Kiev în cursul căruia noul Executiv este invitat să prezinte un raport de activitate, potrivit HotNews.ro .
Cutremur cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter în vestul Australiei
Un cutremur de magnitudine 4,6 a zguduit regiunea Goldfields-Esperance din vestul Australiei, seismul având loc la 30 km vest de Kalgoorlie, la 8.00 (ora locală) miercuri, şi fiind al doilea cel mai puternic cutremur din istoria oraşului unde sunt exploatate minereuri de aur, după un seism din 2010, anunţă România Liberă .
Ucraina: Forţele speciale Berkut au fost desfiinţate
Ministrul interimar de Interne al Ucrainei a semnat un decret prin care desfiinţează fortele speciale anti-revoltă Berkut, principala forţă însărcinată cu reprimarea mişcării populare de contestare din ultimele luni, care a condus la alungarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici, ale cărei acţiuni însă nu au făcut decât să radicalizeze protestele, soldate cu numeroase victime în rândul manifestanţilor, dar şi al forţelor de ordine, conform HotNews.ro .

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)