Revista presei sportive din 21 aprilie 2015

* Încep meciurile din manșa secundă a sferturilor de finală din Champions League, programul găsindu-se aici, în vreme ce rezultatele din tur sunt disponibile aici.
[P] Eu sunt Zlatan – comanda online
* Simona Halep (3 WTA) a fost eliminată, luni, în runda inaugurală de dublu a turneului de la Stuttgart, unde a făcut pereche cu jucătoarea elvețiană Belinda Bencici (34 WTA). Cele două au fost învinse de cuplul Chin-Wei Chiang/Chen Liang (Taiwan/China), acestea din urmă impunându-se cu 6-1, 5-7, 10-8. Românca rămâne în calculele pentru proba de simplu, unde va evolua direct în turul secund, unde o va întâlni pe învingătoarea din meciul dintre sportiva spaniolă Garbiñe Muguruza (20 WTA) şi cehoaica Barbora Strýcová (23 WTA). Favorita competiției este Maria Şarapova (2 WTA), care a câștigat trofeul ediției precedente, iar acum va juca în turul doi, unde va întâlni învingătoarea dintre nemțoaica Angelique Kerber (14 WTA) şi o sportivă venită din calificări. Turneul are premii în valoare totală de 731.000 de euro.
* Delegația României de Fed Cup se întoarce astăzi din Canada, după ce au reușit calificarea țării noastre în Grupa Mondială. Revenirea este programată la 11.05, urmând ca sportivele să fie primite în Salonul Prezidențial, unde vor acorda declarații.
* Schimbări în ierarhia mondială a tenisului feminin: Andreea Mitu ocupă acum cea mai bună poziție din cariera sa, 103 WTA, urcând un loc față de săptămâna trecută, Alexandra Dulgheru a coborât o poziție și se află în această săptămână pe locul 70, la fel și Monica Niculescu (de pe 61 pe 62 WTA), în vreme ce Simona Halep (3 WTA), Irina Begu (33 WTA) și Sorana Cîrstea (145 WTA) stagnează. De menționat că rezultatele de la Fed Cup nu au fost luate în considerare în acest calcul, întrucât competiția nu face parte din circuitul WTA.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)