Revista presei sportive din 3 aprilie 2015

* Simona Halep (3 WTA) și-a încheiat drumul la Miami Open în faza semifinalelor, unde a cedat în fața liderului american Serena Williams. Declarațiile au fost diplomate de ambele părți, însă un lucru atipic a făcut referire la reclamațiile fanilor româncei, care se manifestau prea zgomotos, în opinia arbitrului partidei și a unora dintre (tele)spectatori. Lupta pentru trofeu se va da între americancă și jucătoarea spaniolă Carla Suárez Navarro (12 WTA). De altfel, meciul a fost comentat și de Florin Caramavrov, în prosport.ro.
[P] Eu sunt Zlatan – comanda online
* Finala Cupei României este Universitatea Cluj - FC Steaua București, după ce roș-albaștrii și-au asigurat calificarea în ultimul act, joi, învingând Petrolul Ploiești.
* Ioan Niculae, cunoscut drept cel mai bogat român, dar și pentru implicarea sa la Astra Giurgiu, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare, de către Curtea de Apel, în cadrul dosarului „Mită la PSD“, subiect tratat de editorialistul gsp.ro, Maria Andrieș.
* Interes ridicat pentru organizarea Cupei Davis, în cadrul căreia România înfruntă Slovacia. Până în acest moment se iau în calcul patru variante de orașe din țara noastră, care ar putea găzdui faza curentă a competiției, notează sportnews.ro.
* Fostul rapidist Petre Comănescu a murit, vineri, la vârsta de 51 de ani, răpus de cancer. În ultima parte a vieții, ex-giuleșteanul a fost antrenor la Centrul de Copii și Juniori Gloria Bistrița, iar cariera de jucător însumează peste 200 de prezențe pe scena fotbalului românesc, arată dolce-sport.ro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)