Revista presei sportive din 7 aprilie 2015

* Andreea Mitu (107 WTA) a trecut în turul secund la Charleston, după ce a învins-o pe americanca Varvara Lepchenko (30 WTA), care s-a retras în setul doi, când românca se afla la conducere cu 2-1, câștigând totodată primul set cu 6-2. Totodată, Edina Gallovits-Hall (298 WTA) a fost eliminată de americanca Madison Brengle (43 WTA), scor 7-6 (2), 4-6, 2-6. În competiție mai sunt angrenate două românce, care au evoluat luni.
[P] Eu sunt Zlatan – comanda online
* A început o nouă etapă de Liga I, după cea încheiată cu o zi înainte, care a adus în atenție trei meciuri programate marți.
* Președintele SUA, Barack Obama a participat la un meci demonstrativ de tenis, luni, la Casa Albă, iar printre sportivele care s-au aflat prezente pe teren s-a numărat daneza Caroline Wozniacki (5 WTA).
* Scriitorul Radu Paraschivescu critică, într-un editorial, modul în care fotbaliștii de la Astra Giurgiu au ieșit pe teren în ultimul meci din Liga I, având tricouri imprimate cu „Respect“, dedicate patronului echipei, Ioan Niculae, care a fost condamnat la închisoare cu executare.
* După ce Simona Halep a anunțat că nu va reprezenta România în confruntarea cu echipa Canadei, la FedCup, a apărut o ipoteză potrivit căreia constănțeanca a evoluat în competiție cât să-și asigure calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, iar acum, fără o miză suplimentară, a decis să nu mai acorde importanță.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)