ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O româncă în vârstă de 39 de ani a fost împușcată de soțul ei italian (49 ani), pe o plajă din centrul Italiei, în urma incidentului provocat de gelozie femeia ajung în stare critică la spital, informează site-ul ziarului La Nazione, citat de mediafax.ro.

Cei doi erau certaţi şi au mers în vacanţă la Marea Adriatică, în staţiunea Marina Palmense, situată în apropierea oraşului Fermo (regiunea Marche, centrul Italiei), unde italianul Roberto P., într-o criză de gelozie, a scos un pistol şi a tras mai multe focuri de armă spre soţia sa, românca Adela Mihaela B., în vârstă de 39 de ani. Incidentul a avut loc duminică seară în campingul Spinnaker din staţiunea Marina Palmense.

Un turist, martor la incident, a chemat autoritățile, iar românca a fost dusă în stare critică la secţia de urgenţe a Spitalului din Fermo, după care a fost transferată la Spitalul Torrette din Ancona, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

O anchetă a fost demarată în acest caz, iar autorul atacului a fost arestat preventiv.