ascultă articolul

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat la TVR 1 că a solicitat Rusiei reluarea activității comisiei de istorici, pentru a elucida misterul dispariției Tezaurului României trimis la Moscova în decembrie 1916 și august 1917.

Am căzut de acord, politic, să reluăm activitatea acestei comisii, îngheţată de foarte mulţi ani. Acum, trebuie să punem în practică această nouă sesiune. Am transmis în toamna acestui an, urmare a discuţiilor de la Moscova, o serie de propuneri. Aşteptăm, pe canale diplomatice, răspunsul. Este adevărat că am primit aceste informaţii că există nişte dificultăţi obiective legate de restructurarea părţii ruse a comisiei bilaterale. Sunt, se pare, dificultăţi obiective, ceea ce nu înseamnă că partea română nu rămâne extrem de activă pe această temă.

De altfel, săptămâna trecută, noi ne-am reunit, partea românească, diferitele instituţii, reprezentanţi, colegii din Ministerul de Externe, am fost şi eu prezent la o parte a şedinţei noastre de pregătire, partea română, şi pot să vă spun că vom face în continuare demersuri. Această comisie se va reîntâlni, este o decizie politică luată la nivelul miniştrilor de Externe român şi rus, iar în ceea ce priveşte partea română este şi mai tânără şi mai încăpăţânată şi are energia necesară să rămână ferm angajată pe această direcţie.

La mijlocul lunii octombrie, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Petru Filip, anunța că activitatea comisiei mixte româno-ruse privind tezaurul românesc va fi reluată în primăvara anului viitor.

De asemenea, în luna iulie a acestui an, ministrul de Externe Titus Corlățean, a declarat, după o întâlnire cu omologul său, Serghei Lavrov, că există ”deschidere” din partea Moscovei pentru reluarea lucrărilor comisiei create în anul 2004.

 

În data de 2 decembrie 1916, Consiliul General al BNR a aprobat punerea la adăpost a tezaurului în Rusia. Primul transport a fost efectuat în 21 decembrie 1916, iar celălalt, în 3 august 1917. Atunci, rușii au refuzat categoric semnarea unor protocoale de predare-preluare cu mai multe bănci, firme și persoane fizice din România, astfel că nu au ratificat decât un singur protocol, cu Banca Națională a României, care pe atunci era bancă privată.

Tezaurul transportat la Kremlin conţinea 93,4 tone de aur (din care 91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României), acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoare mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și particulare, efecte publice, acțiuni, obligațiuni, titluri de credit şi gajurile Muntelui de Pietate.
Rusia a înapoiat României o parte din Tezaur, prin intermediul a două transporturi:

În 1935, la București au ajuns 17 vagoane de marfă, care conțineau documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă și bunuri aparținând persoanelor particulare sau instituțiilor de stat.

În 1956, România a primit înapoi Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios, 33.068 de monede de aur, 2.465 de medalii, 1.350 de tablouri și desene, restul de aproximativ 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane și stofe vechi.

În 1994, președintele Ion Iliescu a solicitat Rusiei înapoierea întregului conținut al Tezaurului, dar Moscova a afirmat că ”așa-zisa problemă a Tezaurului României” a fost soluționată integral odată cu transportul din 1956.

În iulie 2003, la semnarea tratatului româno-rus, Moscova a refuzat menționarea acestei probleme, ar a agreat crearea unei comisii de istorici care să studieze această problemă. Prima ședință a comisiei, prezidată de Ion Scurtu și Alexandr Oganivici Ciubarian, a avut loc în intervalul 19-21 octombrie 2004, dar lucrările acesteia au fost întrerupte în 2006.

În luna iunie a acestui an, jurnalistul rus Serghei Golubtki a provocat senzație în ambele țări, printr-un amplu material publicat în Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia, în care afirma, fără echivoc, faptul că Moscova ”a furat” Tezaurul României.

Chestiunea ”aurului românesc” nu permite în niciun chip, sub nicio formă, niciun fel interpretări ambigue. Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.

De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI! Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.

Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nicio tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea „aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.

În octombrie 2012, Adunărea Parlamentară a Consiliului Europei a respins un amendament privind returnarea Tezaurului României de către Rusia, inițiat parlamentarii români Viorel Badea şi Tudor Panţâru precum și de trei parlamentari moldoveni, Liliana Palihovici, Valeriu Ghileţchi şi Ana Guţu.