România poate accesa de azi fonduri europene pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor

România poate accesa fonduri europene pentru pregătirea la dezastre, după ce Comisia Europeană a transmis la începutul acestei săptămâni faptul că țara noastră a îndeplinit condiționalitățile ex-ante (înainte de a se produce un eveniment avut în vedere) privind prevenirea și gestionarea riscurilor, se arata într-un comunicat al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Pentru Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, îndeplinirea condiționalității ex-ante înseamnă accesul la linii de finanțare europeană pentru programe de dotare și continuarea celor începute anterior îndeplinirii.
În perioada următoare, o sumă de aproximativ 80 de milioane euro va fi pusă la dispoziția IGSU pentru continuarea dotării cu mijloace specifice de intervenție pentru gestionarea riscurilor identificate (incendii de pădure, inundații, dezastre), dar și pentru crearea unor poligoane și centre de pregătire destinate personalului operativ.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nici n-a trecut bine o lună, iar Nicușor Dan și-a încălcat prima mare promisiune: România merge la Bruxelles cu propunerea de majorare a TVA de la 19% la 21%

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

3 ani de la trecerea la Domnul a unui mare patriot și unionist: Părintele Dumitru Merticariu

După Istoria Românilor, Daniel David, ministrul preferat al lui Nicușor Dan, vrea să taie Limba Română! Ați crezut că se va ajunge aici în atât de scurt timp? Alis Popa: Dragi români, dacă nu vă doriți deznaționalizarea, acum e momentul să luați atitudine

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)