România - premiată la New York pentru un program de educaţie financiară

România a fost premiată la New York pentru programul de educaţie financiară derulat de către Banca Naţională a României şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul proiectului internaţional "Global Money Week", a anunţat, vineri, BNR. Acesta este un proiect iniţiat de organizaţia neguvernamentală CYFI, în anul 2012, care se desfăşoară anual, pe parcursul unei săptămâni. În 2014, în acest program au fost implicaţi peste 3 milioane de copii şi tineri din 118 ţări ale lumii. În România, la activităţile desfăşurate între 10 şi 17 martie 2014, de către BNR în parteneriat cu MEN, în toate sucursalele şi agenţiile băncii centrale din ţară au participat peste 6.100 de elevi din şcoli şi licee din 19 judeţe şi municipiul Bucureşti.
România a fost desemnată câştigătoare a 'Global Money Week Award' pentru Europa, joi, 22 mai, la New York. Delegaţia României, formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) şi ai Băncii Naţionale a României (BNR), a primit trofeul în cadrul ceremoniei anuale a Child and Youth Finance Internaţional 2014 (CYFI), desfăşurată la sediul ONU din New York, în prezenţa ambasadorului României la ONU, Simona Miculescu.
Acest trofeu reprezintă recunoaşterea, la nivel mondial, a eforturilor depuse de către BNR şi MEN în domeniul educaţiei financiare a copiilor şi tinerilor din România, ca urmare a parteneriatului dintre cele două instituţii. 'Global Money Week Award' se acordă unei singure ţări din fiecare continent, fiind cea mai importantă dintre cele trei secţiuni premiate de către CYFI. Statele nominalizate la această categorie din Europa, în 2014, au fost România, Olanda şi Albania.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, consideră că acest trofeu a fost obţinut de către toţi copiii şi tinerii din România participanţi la 'Global Money Week' şi felicită echipele de implementare formate la nivelul celor două instituţii, al inspectoratelor judeţene, agenţiilor şi sucursalelor BNR, dorind ca acest proiect, alături de alte activităţi în domeniul educaţiei financiare, să fie dezvoltat şi consolidat în anul 2015.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)