ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


România este pe primul  loc la timpul petrecut zilnic in fata televizorului, relevă studiul  "Television International Key Facts 2013",  realizat de IP Network, membră a grupului RTL și dat publicității miercuri.

Potrivit studiului, citat de Franfurter Rundschau,  românii petrec  zilnic în fața televizorului  326 de minute,  aproape 5 ore și jumătate.

Țara noastră este urmată în top de  Serbia, liderul ultimilor trei ani,  cu 307 minute petrecute zilnic în fața televizorului.

Pe locul trei se situează  SUA cu 292 de minute, în timp ce în Germania s-a produs o scădere de trei minute față de 2011  - germanii ajungând la 222 de minute petrecute zilnic la televizor.

Media în Uniuneă Europeană pe  2012 a fost de 237 de minute petrecute zilnic în fața micului ecran.

În studiu au fost cuprinse date din 35 de țări din Europa, plus SUA, Japonia, Brazilia, China și India.