Românii din Cernăuți care nu vor să lupte în estul Ucrainei s-au întâlnit cu observatorii OSCE

Protestele românilor din regiunea Cernăuţi față de mobilizarea anunţată oficial de Kiev, în contextul conflictului din estul Ucrainei, au atras atenţia observatorilor OSCE, care desfăşoară o misiune în zonă.
Reprezentanții OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) s-au întâlnit cu protestatarii din satul Ostriţa Herţei, după ce locuitorii au blocat autostrada Cernăuţi-Herţa, solicitând o garanţie din partea autorităţilor că înrolarea în armată va ocoli minoritatea românească din regiune, informează portalul de ştiri bucpress.eu din Cernăuţi, citat de Agerpres.
Etnicii români din regiunea Cernăuţi au organizat începând de vineri seara proteste față de mobilizarea la război decisă de autorităţile de la Kiev, blocând autostrăzi şi mai multe drumuri centrale. ”Cine şi cu cine luptă în estul Ucrainei?”, se întreabă românii din această regiune, neînţelegând de ce tinerii din nordul Bucovinei, cu o importantă comunitate românească, trebuie să fie antrenaţi în operaţiunile militare din estul Ucrainei, unde deja şi-au pierdut viaţa mai multe persoane din regiunea Cernăuţi.
În satele Ţureni, Mamorniţa Românească şi Radgospovca, 126 de tineri erau pe listele întocmite de comisariatul militar raional Herţa-Hliboca pentru a fi mobilizaţi în estul Ucrainei. Înainte de a ajunge vestea la tineri, mamele acestora au ieşit în stradă, scandând 'Nu vrem război!' şi 'Lăsaţi-ne copiii acasă!'.
Locuitorii din ţinutul Herţa s-au adresat preşedintelui ţării, parlamentului, ministrului apărării, conducerii regiunii şi altor instituţii superioare ucrainene, solicitând anularea acelui ordin de mobilizare a tinerilor, subliniind că românii din regiunea Cernăuţi au fost întotdeauna oameni paşnici şi nu vor ca în Ucraina să fie vărsare de sânge, mai scrie portatul din Cernăuți.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)