Românii din Timoc vor să candideze pe liste comune la alegerile parlamentare din Serbia

Mai multe organizaţii culturale româneşti s-au întâlnit duminică, la Brestovăţ din Timoc, în Republica Serbia, pentru semnarea unui protocol în vederea participării pe o listă comună la alegerile din primăvara anului 2014 pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române (CNMNR), informează Agerpres, iar la întâlnire au fost prezenţi români din localităţile Kladovo, Jasikovo, Bor, Negotin, Maidanpek şi Petrovăţ na Mlava.
Preşedintele asociaţiei Iniţiativa Românilor din Serbia, Bojan Barbutici, a declarat sursei citate că îşi doreşte ca etnicii români să îşi păstreze cultura şi tradiţiile, în ciuda divizării cu alte grupuri de vlahi.
Întrebat de ce forţele pro-româneşti din Serbia de nord-est nu se mobilizează pentru a avea proprii candidaţi în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe, cu jurisdicţie în acest spaţiu, Barbutici a afirmat că identitatea majorităţii locuitorilor din 154 de localităţi este românească şi că ar fi o trădare să înceapă un asemenea demers care, într-un fel, ar conduce la recunoaşterea artificialei minorităţi vlahe.
Guvernul României a condiţionat statutul de candidat al Serbiei la Uniunea Europeană de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea Timocului de către autorităţile de la Belgrad, dar "fraţii de peste Dunăre" au afirmat, prin vocea fostului preşedinte, Boris Tadic, că acest lucru "este împotriva standardelor europene".
România a solicitat în repetate rânduri să fie evaluată maniera în care sunt respectate drepturile minorităţii vlahe/române din Timoc (estul Serbiei). Autorităţile de la Bucureşti au cerut, de asemenea, ca acest grup să beneficieze de educaţie în limba maternă şi de suficiente lăcaşe de cult.

Misiunea noastră este foarte grea, mai ales aici în regiunile istorice Timoc, Morava, Homolie şi sudul Dunării, fiind cunoscut faptul că nu avem ca adversari alte minorităţi, ci pe fraţii noştri vlahi, care optează pentru un consiliu al lor. Noi suntem români şi considerăm că numai prin CNMNR ne putem apăra drepturile, limba şi tradiţiile strămoşeşti. Nu ne interesează interesele grupurilor care sunt de acord cu asimilarea românilor care au falsificat istoria, divizându-ne. Etnicii români vor fi protejaţi, vor avea învăţământ, mass-media şi slujbe bisericeşti în limba română, dacă cel puţin 51 % din membrii CNMNR vor fi din Serbia de nord-est.
Numai aşa vom pune capăt presiunilor şi procesului de asimilare şi vom alunga frica etnicilor români care încă nu cunosc că sinonimia român-vlah are o singură origine, cea latină.
Întrebat de ce forţele pro-româneşti din Serbia de nord-est nu se mobilizează pentru a avea proprii candidaţi în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Vlahe, cu jurisdicţie în acest spaţiu, Barbutici a afirmat că identitatea majorităţii locuitorilor din 154 de localităţi este românească şi că ar fi o trădare să înceapă un asemenea demers care, într-un fel, ar conduce la recunoaşterea artificialei minorităţi vlahe.
Guvernul României a condiţionat statutul de candidat al Serbiei la Uniunea Europeană de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea Timocului de către autorităţile de la Belgrad, dar "fraţii de peste Dunăre" au afirmat, prin vocea fostului preşedinte, Boris Tadic, că acest lucru "este împotriva standardelor europene".
România a solicitat în repetate rânduri să fie evaluată maniera în care sunt respectate drepturile minorităţii vlahe/române din Timoc (estul Serbiei). Autorităţile de la Bucureşti au cerut, de asemenea, ca acest grup să beneficieze de educaţie în limba maternă şi de suficiente lăcaşe de cult.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)